Cupa Challenge la rugby

Lupii București, învinși la mare luptă de Newcastle Falcons

99
< 1 min citire
Lupii București, învinși la mare luptă de Newcastle Falcons - rugby-1381685431.jpg
Selecționata Lupii București a fost învinsă de formația engleză Newcastle Falcons, scor 12-13 (12-10), sâmbătă, pe stadionul "Arcul de Triumf", în primul meci din Grupa a 3-a a Cupei Challenge la rugby. Britanicii au deschis rapid scorul prin Hodgson (min. 2), dintr-o lovitură de pedeapsă, dar a urmat o perioadă foarte bună a reprezentantei României, cu patru lovituri de penalitate transformate de Valentin Calafeteanu în decurs de 20 de minute (5, 7, 18, 25), iar scorul a devenit 12-3. Oaspeții au marcat un eseu pe finalul primei reprize, prin Powell (min. 40), Hodgson a trimis balonul printre bețe și, la pauză, Lupii mai aveau doar două puncte avans. Jocul din partea secundă a fost echilibrat, dar Newcastle a smuls victoria pe final, când Catterick a înscris dintr-o lovitură de pedeapsă și tabela a "înghețat" la 12-13. Lupii: Fercu, Lemnaru, Dascălu (min. 66, Gal), Kinikinilau, Hihetah, Calafeteanu (min. 57, Vlaicu), Surugiu, Burcea (min. 75, Bucurescu), Lucaci (min. 42, Adrian Ion), Ianuș, Popîrlan, Van Heerden, Tamba (min. 60, Bădălicescu), Căpățână (min. 57, Turașvili), Pristaviță (min. 50, Țăruș).Etapa viitoare (sâmbătă, 19 octombrie), Lupii vor juca, tot la București, împotriva lor de la Cammi Rugby Calvisano, din Italia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0377 secunde