Luptătoarea constănţeană Andreea Ana, medaliată cu aur la turneul internaţional din Bulgaria

81
Luptătoarea constănţeană Andreea Ana, medaliată cu aur la turneul internaţional din Bulgaria - 1-1645443657.jpg

Articole de la același autor

Luptătoarea constănţeană Andreea Beatrice Ana, sportivă descoperită şi formată de antrenorul Marian Oancea la CS Mangalia, în prezent legitimată la CSA Steaua Bucureşti, a cucerit medalia de aur în cadrul puternicului turneu internaţional „Dan Kolov & Nikola Petrov”, competiţie desfăşurată în Bulgaria.

Alţi trei luptători români au urcat pe podiumul concursului din ţara vecină. La lupte greco-romane, „greii” tricolori au fost cei mai buni. Alin Alexuc a cucerit aurul categoriei 130 kg, iar Lenard Berei, medalia de bronz. De asemenea, la categoria 55 kg, Mihai Denis şi-a adjudecat medalia de argint.

Premierea a fost oficiată de către preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu.

„Sunt primele medalii pentru România, este un început de an promiţător pentru luptele româneşti. Felicitări sportivilor şi antrenorilor!”, au transmis reprezentanţii Federaţiei Române de Lupte.

XXX

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW), Nenad Lalovic, a fost reales în Board-ul Executiv al Comitetului Olimpic Internaţional. Nenad Lalovic va reprezenta în continuare la Comitetul Olimpic federaţiile sporturilor de vară, iar acest lucru nu poate fi decât benefic pentru luptele sportive.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Lupte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.897 secunde