Gică Butoiu:

Concurs "M-a mulțumit evoluția Farului"

1222

Articole de la același autor

Antrenorul principal al Farului, Gică Butoiu, s-a declarat mulțumit de evoluția "marinarilor" din partida cu CS Eforie.
"Am câștigat cu 7-1, dar nu m-a interesat scorul, ci jocul băieților, care a fost unul favorabil, în condițiile terenului înghețat. Ne-am descurcat bine. Suntem pregătiți de campionat, însă, din ce am înțeles, 90 la sută returul se amână cu o săptămână. Marți (n.n. - mâine) se va ști sigur. Amânarea ne-ar avantaja, întrucât am început mai târziu pregătirea și am avea astfel timp să punem la punct mai multe lucruri, deși suferim la capitolul teren de antrenament, neputând intra pe arena secundă", a declarat Butoiu, pentru "Cuget Liber".
Farul și-a făcut programul din această săptămână ca și cum s-ar juca sâmbătă, astfel că joi și vineri a programat an-trenamente în nocturnă, ținând cont că partida de debut din retur, cu Viitorul Constanța, are ora inițială de start 18. Dacă returul se va amâna, "marinarii" vor lua sâmbătă, 5 martie, un alt meci amical.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3193 secunde