Prezența, în premieră, a tânărului de 19 ani Denis Alibec în lotul lui Inter pentru meciul din Serie A contra lui Chievo a ținut-o cu sufletul la gură, în fața televizorului, pe Emilia, mama fostului atacant al Farului.
"Am urmărit meciul, bineînțeles, și sunt foarte bucuroasă pentru debutul lui Denis. Am trăit partida la cote maxime. Mi s-a ridicat tensiunea. Cred că mai aveam puțin și făceam infarct. Un pachet de țigări am fumat în timpul confruntării. Am vorbit cu Denis imediat după meci. Era bucuros că a jucat, dar și trist că Inter a pierdut. Dacă Eto’o egala, din pasa băiatului meu, meciul avea sigur alt deznodământ. Denis a încercat să scoată maximum din acea fază. Nu-i nimic, vor mai apărea prilejuri pentru a se remarca. Miercuri, nu va fi în lot pentru disputa cu Twente din Liga Campionilor, întrucât nu e trecut pe lista oficială, dar sper să joace din nou la sfârșitul săptămânii, în meciul de campionat cu Parma", a declarat, pentru "Cuget Liber", mama lui Alibec.
Notat cu 5,5
Agenția Datasport a scris că Denis Alibec a făcut prea puține lucruri în meciul Chievo - Inter 2-1. Sursa citată i-a acordat nota 5,5 vârfului român, la fel ca și site-ul we-news.com.
"Alibec a jucat în ultimele 20 de minute. S-a văzut doar în faza în care a combinat cu Eto’o. În rest, a făcut prea puține lucruri", a scris Datasport. "Nu a avut multe reușite, însă românul poate fi scuzat datorită vârstei", a notat însă we-news.com.