Maria Ceplinschi, de la CS Farul, medaliată la "Top Gym"

448
Maria Ceplinschi, de la CS Farul, medaliată la

Articole de la același autor

Gimnasta constănțeană Maria Ceplinschi, de la CS Farul, a participat la turneul internațional de junioare "Top Gym", întrecere care s-a desfășurat în Belgia, la Charleroi. 


Sportiva antrenată de Carmen Traicu a urcat pe treapta a doua a podiumului la sărituri, cucerind astfel medalia de argint. La individual compus, Maria Ceplinschi a terminat pe locul 8. 


Gimnasta de la malul mării face parte din programul "Țară, țară, vrem campioane!", inițiat de antrenorii Octavian Belu și Mariana Bitang și sponsorizat de OMV Petrom. 


"Multe felicitări fetelor și antrenorilor! Un asemenea palmares la un concurs precum Top Gym, la care au participat și primele campioane mondiale de junioare, reprezintă o performanță frumoasă, de apreciat!", a transmis conducerea FR de Gimnastică. 


XXX 
Luna trecută, Maria Ceplinschi a participat la un turneu în Grecia, la Salonic - Cupa Horizont, la care a obținut cinci medalii de aur, la sărituri, bârnă, paralele, sol și individual compus. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4721 secunde