Marin Condescu se retrage de la conducerea Pandurilor

96
Marin Condescu se retrage de la conducerea Pandurilor - marin-1390152037.jpg

Articole de la același autor

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, a spus că, în următoarele zile, va face toate demersurile oficiale pentru ca retragerea sa se materializeze în actele juridice ale clubului sportiv, astfel încât, până la 1 februarie, Eugen Pârvulescu să fie înregistrat oficial la Judecătoria Târgu Jiu ca reprezentant al sindicatelor miniere în Consiliul de Administrație, informează Mediafax. "Așa cum am promis, mă retrag din Consiliul de Administrație, forțat de sindicatele care m-au trimis acolo. Consider că în zece ani de când sindicatele s-au implicat în activitatea echipei Pandurii acestea și-au făcut pe deplin datoria. Am luat o echipă din liga a treia și am dus-o până în grupele Europa League, timp în care am dat inclusiv jucători în echipa națională a României", a spus Condescu. El a mai afirmat că sindicatele pe care le reprezintă rămân în continuare alături de Pandurii Târgu Jiu, acestea susținându-l pe actualul președinte executiv al clubului, Eugen Pârvulescu, să fie reprezentantul lor în Consiliul de Administrație al echipei. Condescu a menționat că demisia sa din fruntea echipei de fotbal găsește clubul cu 3,5 milioane de euro, bani suficienți pentru cheltuielile necesare până spre sfârșitul campionatului. Anunțul lui Marin Condescu privind retragerea sa din fruntea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu vine în contextul în care ancheta penală în care acesta este implicat alături de fostul vicepreședinte al echipei, Viorel Temelescu, este aproape de finalizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Procurorul care în noiembrie 2013 a dispus reținerea pentru 24 de ore și care a cerut arestarea celor doi, fără să obțină mandate pe numele acestora, din lipsă de probe, a solicitat Curții de Apel Craiova ca un eventual rechizitoriu în cazul acestora să nu se judece la instanțele din Gorj. Magistrații Curții de Apel Craiova au dispus, vineri, ca un eventual rechizitoriu să fie înaintat spre judecată Tribunalului Olt, Condescu precizând că nici el și nici Temelescu nu au mai fost chemați până acum de către procuror pentru eventuale audieri sau pentru a li se prezenta rechizitoriul.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4814 secunde