"MARINARII" au învins Săgeata / FC FARUL S-A SALVAT de la retrogradare! / GALERIE FOTO

1360
11
În urma victoriei de ieri, cu Săgeata Năvodari, scor 3-1 (2-0), din ultima etapă a Ligii a II-a, FC Farul a izbutit să se salveze de la retrogradare, acumulând 27 de puncte în Seria I și ocupând, în clasament, un meritoriu loc 10.

Scorul a fost deschis în minutul 14 de George Călințaru, care a înscris cu un șut plasat din interiorul careului, după o pasă de la Sergiu Popescu. A urmat golul căpitanului Farul, Sorin Chițu, în min. 30. El a scăpat singur cu portarul echipei adverse, l-a driblat și a marcat cu poarta goală. După pauză, "alb-albaștrii" au mărit avantajul cu încă un gol, în min. 49, prin Nicolae Buzea, cu un șut din centrul careului. În minutul 75, Cristian Pantelie a redus din diferență după o lovitură de colț bâlbâită de apărarea Farului. Scor final FC Farul - Săgeata Năvodari: 3-1.

Iată echipele: 

FC Farul (antrenor: Ion Răuță): Vlad Neagu, Robert Băjan, Nicolae Buzea, Costel Nițescu, Robert Săceanu, Sorin Chițu (cpt.), Ferdi Ghenciu (Silviu Igiroșanu, min. 46), Marian Fuchs (Petre Ivanovici, min. 66), Sergiu Popescu, Constantin Bumbac, George Călințaru (Constantin Coteanu, min. 69). 

Rezerve neutilizate: Robert Dragnea, Ionuț Popescu, Nicola Berti, Alexandru Bădașcă.

Săgeata Năvodari (antrenor: Gheorghe Mina): Vlad Gordin, Sergiu Bar, Ionuț Filip (Claudiu Taifas, min. 77), Cristian Pantelie, Cristi Coconașu, Vasile Șicu (cpt.), Florin Bold, Ciprian Cazan, Dumitru Bangheorghe (Ioan Comșa, min. 86), Florin Nazîru, Daniel Dogaru (Andrei Pletea, min. 87).

Rezerve neutilizate: Adrian Viciu.

Partida a fost arbitrată de Mihai Amorăriței (Câmpina), ajutat de Liviu Ciubotariu și Florin Vișan (ambii din Galați).

FC Farul încheie, astfel, unul din cele mai slabe campionate din istoria sa, după o perioadă de cumpănă în mandatul lui Alin Artimon, reușind însă o revenire spectaculoasă în ultimele șapte etape din retur, timp în care, odată cu venirea antrenorilor Ion Răuță și Bănică Oprea, echipa fanion a Dobrogei a fost resuscitată.

Este de remarcat faptul că, la instalarea pe banca tehnică a echipei Răuță / Oprea, în aprilie, înaintea etapei a XXII-a, Farul avea doar 10 puncte, iar până la finalul campionatului, s-au mai obținut încă 17, înregistrându-se numai o sigură înfrângere, la primul meci după preluarea echipei (1-4 cu Dunărea Galați în etapa a XXII-a).

Așadar, după un sezon zbuciumat, "marinarii" răsuflă ușurați că vor avea ocazia să evolueze și în sezonul următor în Liga a II-a.

Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
gury
6 iunie 2013
farul

ce bine multumim navodari .............................

kfglo
6 iunie 2013
m..e faru !!!

ce nasol , nu ce bine bai pupici ...ce draq mai trageti sperante la echipa asta de kkat ?dai draq sa se duca la fund de tot !!! Huuuuu

Farul
6 iunie 2013
Tovarasi suporteri...

... va bucurati la un BLAT ordinar! Nici intr-o mie de ani Farul nu ar fi batut Sageata daca oaspetii nu jucau cu rezervele-rezervelor si nu ar fi existat o-ntelegere de BLAT intre cele 2 cluburi!

Doar Farul
6 iunie 2013
Farul

Echipa a jucat bine ! Nu conteaya cum dar Farul Nu a retrogradat ! Sageata are caracter si patriotism local !

suporter FC Farul
6 iunie 2013
Si Manchester United a procedat la fel in Liga Campionilor

Manchester United deja calificata de pe locul 1 in Liga Campionilor in Grupa cu CFR Cluj, a jucat cu rezervele cu Galatasary si apoi a jucat cu Wayne Rooney si Giggs cand a venit sa joace ultimul meci cu CFR Cluj, asa ca este decizia fiecarei echipe cu ce jucatori joaca si nu putem impune noi titluarii. Meciul NU A FOST BLAT, a fost un joc test pentru Liga 1, asa cum nici Manchester United NU poate fi acuzata ca avrut sa favorizeze Galatasaray in defavoarea Clujului. Poate Sageata Navodari NU va face aceleasi greseli pe care le-a facut Viitorul Constanta, adica sa interzica accesul cu insemnele Farului cand joaca meciul din Liga 1, in rest numai bine :)

Răspuns la: Tovarasi suporteri...
Adăugat de : Farul, 6 iunie 2013
... va bucurati la un BLAT ordinar! Nici intr-o mie de ani Farul nu ar fi batut Sageata daca oaspetii nu jucau cu rezervele-rezervelor si nu ar fi...
Farul 70-80-90
6 iunie 2013
rusinica

Dar despre meciul fostelor glorii ale Farului, chiar nu mentionati nimic, stimati ziaristi?!

antiviitorul
6 iunie 2013
un nu hotarat blatistilor

in liga 1 voi sustine pe Sageata , pentru ca peste un an v-a promova FARUL , iar VIITURA BLATISTA se v-a uni cu steaua sa aiba si aia o echipa in ghencea , pentru ca se merita unii cu altii . Din respect pentru Constanta hagi trebuia sa vina la meciul organizat de FANE PETCU , dar daca nu ai caracter ...

H10
6 iunie 2013
fotbal

un blat ordinar ce va bukurati asa de parka ati cistigat cupa campionilor.

Farul 70-80-90
6 iunie 2013
suporteri ipocriti

Banuiesc ca Hagi a evitat sa vina, ca sunt altii ce nu au caracter si jignesc, injura pt ca au uitat ce a facut acest om pentru fotbalul romansesc !... lasand frecusurile locale... (ipocritilor, cand mergeti prin strainatate sigur va laudati ca sunteti din acelasi oras cu Hagi)...Si dl. Bosanceanu a renuntat sa mai investeasca tot din pricina acestor "caractere" de suporteri care acum isi merita soarta de a se bucura ca nu le cade Farutul in C!... si care nu ma vor surprinde sa injure si aici ca li se spune adevarul dureros in fata! Eu le transmit in avans, in replica: mersi la fel si sanatate!... ca la caracter si educatie, e greu acum de remodelat!

Adrian
6 iunie 2013
Revine bosanceanu

Din surse foarte sigure !!! Saptamana viitoare se va face un comunicat de presa prin care se anunta revenirea lui bosanceanul la farul alaturi de consiliul judetean plus 5 sponsori A.P.C..... C.N.C (centrala nucleara de la Cernavoda) Petroconst Congaz si S.N.C....Se va renova stadionul....din cate am inteles vor sa il acopere.....si nu in ultimul rand sa Promoveze sezonul viitor... A meritat sa iesim in stada....a meritat sa suferim..... dar de acum nu ramane decat sa fim alaturi de farul....

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Pagina a fost generata in 1.2793 secunde