Matei, Chițu și Bejan au ratat Europenele

415
Matei, Chițu și Bejan au ratat Europenele - e3bf171dc16a50ede1516ff8db0f7b15.jpg
Echipa națională Under-19 a României a ratat calificarea la turneul final al Campionatului European, din această vară (18 - 30 iulie), din Franța, după ce, ieri, a pierdut și al doilea meci din cadrul Turneului de Elită din Ungaria, 0-3 (Simon 9, 83, Skriba 90+2p) cu selecționata țării gazdă. Tricolorii susțin sâmbătă, de la ora 14 (ora României), ultima partidă a turneului, contra Greciei, dar, chiar și cu o victorie, nu mai pot prinde locul întâi, singurul calificant la Europene.
În partida de ieri cu Ungaria, toți constănțenii, Bejan (Steaua II), Matei (Farul) și Chițu (Viitorul), au fost titulari, în următoarea echipă: Bucuroiu - Mihălăchioaie, Cioranu, Bejan (cpt.), A. Sava - Chindriș - Ad. Stoian, C. Matei (46, Lazăr), M. Albu (77 Purece), Chițu - A. Popa (46 Țucudean). Bejan a primit cartonaș galben în minutul 16, iar Matei și Chițu au ratat câte o ocazie bună, în minutele 19, respectiv 60. Jucătorul Viitorului a scăpat singur cu portarul, dar a tras în el de la 7-8 m. Se spune că una dintre echipele din străinătate care l-ar vrea pe Matei este și Zenit St. Petersburg (Rusia), care ar oferi un milion de euro pentru tânărul farist.
În celălalt meci de ieri, Portugalia - Grecia 1-1 (Balde 83 / Potouridis 90+2). Clasament: 1. Portugalia - 4p (4-2), 2. Grecia - 4p (2-1), 3. Ungaria - 3p (3-1), 4. România - 0p (1-6). Sâmbătă, de la ora 14, se mai joacă Ungaria - Portugalia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8665 secunde