Hagi spune că România are nevoie de un start bun la Euro

"Meciul cu Franța e foarte important"

414
Deși echipa națională a României face parte dintr-o grupă infernală la Campionatul European, Gheorghe Hagi este de părere că tricolorii pot accede în sferturile competiției.

"Grupa cu Italia, Franța și Olanda e foarte grea, dar sunt șanse să o depășim. Avem potențial, iar băieții se arată încrezători, au dorință și entuziasm. Eu am spus mereu că, dacă crezi în ceea ce faci, poți reuși. Totul ține de mentalitate. Important este să trecem bine de primul meci, cel cu francezii", a declarat Hagi, la Constanța.
Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor este de părere că echipa lui Pițurcă poate fi o surpriză la Euro, precum Grecia, în 2004.
"Îi dau credit lui Piți și am încredere în el. Celor trei adversare din grupa noastră nu le e frică de noi, dar ne respectă. Și la Euro 2000, am avut o serie infernală, cu Germania, Anglia și Portugalia, dar am reușit să trecem mai departe. Cine e favorita competiției? Cea care va câștiga!", a mai spus Hagi, care va fi prezent lameciurile de la Euro.

În Ghencea se lasă Seara Campionilor
Diseară, de la ora 20,15, Pro TV transmite în direct din Ghencea "Seara Campionilor: România - Galaxia Figo", meci caritabil care va aduce pe teren numeroase vedete ale fotbalului românesc și mondial.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0047 secunde