Meciul România - Rusia, din Cupa Davis, se joacă la Brașov

247
< 1 min citire
Federația Internațională de Tenis și-a dat acordul ca partida de Cupa Davis dintre România și Rusia să se dispute la Brașov.
"Am purtat o mulțime de discuții cu directorul executiv al federației, Dumitru Hărădău, și cu primarul George Scripcaru, pentru organizarea la Brașov a acestui eveniment. Pentru că avem experiența organizării unei astfel de competiții, am primit de la federația internațională o mulțime de derogări. În mod normal, ne trebuia o sală de cel puțin 4.000 de locuri, dar, cum în România, în afară de Sala Polivalentă din București, nu există o sală cu această capacitate, au fost de acord să aibă loc la Brașov. A contat enorm și faptul că, în 2005, noi ne-am achitat cu brio de tot ce a însemnat organizare și toată lumea a fost mulțumită. Sperăm să purtăm noroc echipei de Cupa Davis a României, așa cum s-a întâmplat și în meciul cu Belarus, de acum trei ani", a declarat directorul executiv al Direcției pentru Sport Brașov, Florin Florea.
Partida de Cupa Davis dintre reprezentativele României și Rusiei va avea loc, în perioada 6-8 martie, în cadrul primului tur al Grupei Mondiale.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0381 secunde