Clubul Sportiv Farul Constanța a traversat o săptămână bună, în perioada 26 august - 1 septembrie. Sportivii de la malul mării au dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că la Constanța se nasc adevărați campioni.
La Campionatul Național de kaiac-canoe seniori viteză, constănțeanul Iulian Nistor a cucerit medalia de bronz la proba de kaiac 1x1.000 de metri. Nistor a făcut o cursă foarte bună pe lacul de la Bascov Budeasa, acolo unde a fost foarte aproape de a urca chiar pe treapta a doua a podiumului.
Tot săptămâna trecută, în stațiunea Mamaia, zona hotelului Dorna, a avut loc Campionatul Național de lupte pe plajă, acolo unde doi sportivi ai CS Farul au urcat pe podium. Este vorba despre Nicolae Boantă, cel care a cucerit medalia de argint în proba de seniori la categoria 80 de kilograme, și de Andrei Alexe, care a încheiat competiția pe locul al treilea, la categoria 70 de kilograme, la cadeți. Cei doi luptători au fost aproape și de alte medalii la acest eveniment, însă au rămas doar cu titlurile menționate.
XXX
Săptămâna în curs este una foarte aglomerată pentru Clubul Sportiv Farul Constanța.
Marți, 2 septembrie, a început Campionatul Balcanic de atletism pentru seniori, care are loc în Bulgaria, la Pravets. La această competiție, CS Farul este reprezentat de David Iustin Năstase.
Pe 6 septembrie, la Drobeta Turnu Severin, se va organiza Cupa României la culturism și fitness, acolo unde, de asemenea, Farul va avea mai mulți reprezentanți.
Tot pe 6 septembrie intră în focuri și gimnastica artistică. Gimnaștii de la CS Farul vor lua parte la Campionatul Național individual Open și la Campionatul Național pe echipe al reprezentativelor de club, competiții care vor avea loc la Ploiești.
În perioada 31 august - 6 septembrie, sportivii din cadrul secției de gimnastică aerobică vor merge la Onești, acolo unde vor evolua la Summer Training Camp.
Aradul găzduiește, în perioada 3 - 6 septembrie, Campionatul Național de tineret Under 23, dar și competiția de Speranțe Olimpice juniori 3, eveniment la care vor participa copii cu vârstele cuprinse între 3 și 9 ani.
Tot în Bulgaria, la Burgas, fariștii care practică navomodelism vor evolua la Campionatul European de Navomodele.
În perioada 6 - 9 septembrie, în Georgia, la Tbilisi, va avea loc un turneu internațional de sambo. Și acolo, CS Farul va avea reprezentanți.
Nu în ultimul rând, scrima intră și ea în proritățile constănțenilor în această săptămână. Între 5 și 8 septembrie, la Brașov, se va desfășura Cupa Corona pentru juniori 3.