Antrenorul lui Arsenal, Arsene Wenger, e sedus de jocul argentinianului:

Concurs "Messi e de neoprit, e Playstation"

2705

Articole recomandate

Antrenorul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, a declarat că ar-gentinianul de la FC Barcelona, Lionel Messi, care a marcat toate golurile catalanilor în victoria cu 4-1 de marți seară, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, este de neoprit și evoluează ca la Playstation.
Messi a devenit al șaselea jucător care înregistrează o astfel de performanță în Liga Campionilor, patru goluri într-un meci.
"Am pierdut în fața unei echipe mai bune, cu cel mai bun jucător din lume. El a făcut imposibilul posibil. Are ceva excepțional, este de neoprit. Este cel mai bun jucător din lume. Este Playstation. Poate profita de orice greșeală facem. Mai are șase sau șapte ani în fața lui și poate ajunge la un nivel incredibil. Când are balonul la picior, este de neoprit, este singurul jucător care poate reprezenta o amenințare", a spus Wenger.
Președintele Barcelonei, Joan Laporta, i-a ridicat și el statuie jucătorului de 22 de ani. "În acest meci, a existat un geniu incredibil: Messi. A concretizat ocaziile de gol într-o manieră extraordinară", a spus Laporta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5199 secunde