Mijlocașul farist Mala, actor în "Zece negri mititei"

553
1 min citire
Situație inedită pentru mijlocașul Farului Muhamed Lamine Jabula Sano "Mala", în partida pe care a susținut-o, sâmbătă, pentru echipa națională a țării sale, Guinea-Bissau, pe teren propriu, contra echipei din Sierra Leone. Gazdele au evoluat în doar nouă jucători, dar, cu toate acestea, nu au pierdut, scoțând un 0-0.
Problemele cu care se confruntă federația din Guinea-Bissau s-au făcut simțite și la partida retur cu Sierra Leone, din primul tur al preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2010, din Africa de Sud. Gazdele nu au reușit să adune pentru acest meci decât zece fotbaliști (nouă jucători de câmp și un portar). Dintre aceștia, au trimis în teren nouă, iar al zecelea a fost păstrat rezervă, intrând în minutul 56!
Printre cei "zece negri mititei" s-au aflat și faristul Mala (care a purtat numărul 6), dar și Bruno Fernandes, de la Ceahlăul. Vedeta echipei, Demba Jassi, care joacă la Drobeta Tr. Severin, în Liga a II-a din România, nu a ajuns la meci, federația din Guinea-Bissau neavând cu ce să-i plătească deplasarea.
Deși s-a jucat 11 la 9, Sierra Leone, pentru care craioveanul Julius Wobay a fost titular integralist, nu a reușit să câștige, meciul încheindu-se 0-0. Cum, în tur, Sierra Leone câștigase cu 1-0, ea a acces în turul doi preliminar al preliminariilor CM 2010.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0299 secunde