Moartea unei legende a rugby-ului

Lumea rugby-ului românesc este mai săracă, după ce l-a pierdut pe Theodor Rădulescu, unul dintre cei mai titrați antrenori români, care s-a stins din viață, miercuri seară, la vârsta de 78 de ani, după o lungă și grea suferință.

Theodor Rădulescu este un nume mare al rugby-ului românesc. După ce a evoluat la juniori la Locomotiva PTT, a trecut pe la Constructorul București, Grivița Roșie, club la care și-a încheiat activitatea competițională, în 1968, după ce a cucerit patru titluri de campion național și un titlu de campion european, în 1964. A evoluat nouă ani la echipa națională, la care a debutat în 1955, adunând 18 jocuri internaționale.
Profesia de antrenor și-a început-o în 1964, la echipa de juniori a clubului Grivița Roșie. În perioada 1970-1973, a fost antrenor al echipei Știința Petroșani, iar apoi, până în 1979, a pregătit pe Sportul Studențesc. A fost o perioadă antrenor federal, după care, din 1982, a activat la Steaua, cu care a câștigat șase titluri în opt ani.
A antrenat echipa națională în mai multe rânduri, 1970-1973, 1979-1981, 1985-1987, 1989-1991 și 1992-1995, având în palmares victorii senzaționale: două împotriva Franței, la București și la Auch, două împotriva Țării Galilor și una împotriva Scoției.

"Îți mulțumim, Nea Teo!"
În aceste momente triste, mulți jucători, antrenori sau simpli iubitori ai rugby-ului au transmis mesaje familiei îndurerate. Cel mai emoționant este cel scris de fostul internațional Marcel Toader, pe care îl reproducem în totalitate: "Mă adresez vouă, celor din familia rugby-ului românesc, să ne oprim o clipă din treburile noastre și să ne aducem aminte de Nea Teo. Pentru mine, a însemnat foarte mult acest om, așa cum era el, cu bune și cu rele, cu reacțiile lui uneori deplasate, dar întotdeauna bine intenționate. De-a lungul timpului, a creat jucători, a creat echipe care au făcut să se scrie pagini importante în istoria rugby-ului mondial. Să ne oprim o clipă și să-l iertăm, să-i mulțumim în același timp că a avut grijă de noi, că se autointitula Domnul Colonel Rădulescu numai pentru faptul că vroia să avem mai multe calorii în farfurie, să avem căldură în cameră și apă caldă, că-i păsa de noi dacă ne odihnim nopțile, că patrula pe holurile hotelurilor numai să știe că suntem acolo, ai lui, chiar cu riscul că ne supăram pe el, că se certa cu bucătarii, că nu este bună mâncarea, sau cu administratorii de baze sportive, că nu este udat gazonul. Să ne amintim cum ne urmărea cu celebrul lui Trabant la crosurile nesfârșite din lungile cantonamente, cum ne certa în stilul lui caracteristic, dar niciodată cu ură sau ranchiună. Eu așa l-am cunoscut. Sunt convins că mulți dintre noi îi datorează mult, foarte mult. Îți mulțumim, Nea Teo".