Monica Iacob Ridzi, "dansatoarea" devenită ministru al Sportului

437

Articole de la același autor

Monica Iacob Ridzi a fost nominalizată, ieri, de către premierul desemnat, Emil Boc, în funcția de ministru al Tineretului și Sportului din partea PD-L, aceasta urmând să fie, în cazul validării, prima femeie care conduce MTS.
În vârstă de 31 de ani, Monica Iacob Ridzi a candidat pentru un post în Camera Deputaților din partea PD-L în Valea Jiului și a câștigat mandatul în colegiul uninominal Petroșani - Petrila - Aninoasa. Din februarie 2008, este președinte al Organizației de tineret a PD-L.
Între decembrie 2004 și noiembrie 2007, Monica Iacob Ridzi a fost deputat în Parlamentul României, iar de la 1 ianuarie 2008, a ocupat un loc de deputat în Parlamentul European, fiind membru al grupului PPE-DE.
Validarea de către Parlamentul României a tuturor miniștrilor este anunțată pentru data de 22 decembrie.
Una peste alta, numirea Monicăi Iacob Ridzi în fruntea MTS demonstrează că politicul a mai câștigat o bătălie cu specialiștii. Un personaj care nu are tangență cu lumea sportului vine să conducă un sistem aparte, despre care nu cunoaște nimic. Timpul va demonstra dacă alegerea a fost cea mai potrivită.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8676 secunde