Preliminariile Campionatului European din 2010

Naționala de handbal feminin, în prima urnă valorică

405
Reprezentativa de handbal feminin a României (selecționer, Radu Voina) a fost repartizată în prima urnă valorică la tragerea la sorți a grupelor preliminare pentru Campionatul European din Danemarca și Norvegia, competiție care va avea loc între 9 și 19 decembrie 2010.
Urna 1: Rusia, Germania, Spania, Ungaria, Franța, Croația, România;
Urna a 2-a: Suedia, Macedonia, Polonia, Ucraina, Austria, Serbia, Belarus;
Urna a 3-a: Olanda, Slovenia, Portugalia, Turcia, Slovacia, Cehia, Islanda;
Urna a 4-a: Lituania, Italia, Muntenegru, Bulgaria, Elveția. În această urnă, vor mai fi adăugate alte două echipe din turneul de precalificare programat în perioada 25-27 septembrie 2009, dintre Azerbaidjan, Grecia, Finlanda și Marea Britanie.
Norvegia și Danemarca sunt direct acceptate la turneul final, în calitate de gazde.
Programul meciurilor din grupele preliminare: etapele 1 și 2: 14-19 octombrie 2009; etapele 3 și 4: 31 martie-4 aprilie 2010; etapele 5 și 6: 26-30 mai 2010. Grupele vor fi stabilite, prin tragere la sorți, pe 24 martie, la Viena. În preliminarii, vor fi șapte grupe a câte patru echipe, iar primele două clasate din fiecare se vor califica la CE.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.9224 secunde