Naționala de handbal masculin, o singură victorie în Danemarca

300
1 min citire
După ce a fost învinsă (28-34), vineri seară, de vicecampioana olimpică Islanda, în meciul inaugural de la turneul amical din Danemarca, echipa națională de handbal masculin a României s-a impus, sâmbătă, cu scorul de 36-31
(18-13), în fața Bosniei, constănțenii George Buricea și Florin Nicolae, de la HCM, marcatori a câte patru goluri, fiind printre cei mai buni jucători de pe teren.
Ieri, la Randers, formația lui Aihan Omer a susținut ultima partidă de pe tărâm danez, în compania reprezentativei țării gazdă, deținătoare a titlului european. Deși nu s-au mișcat rău, tricolorii au fost înfrânți, scor 32 - 29.
Pentru reprezentativa României, testele din Danemarca au constituit repetiția generală premergătoare participării la Campionatul Mondial din Croația
(16 ianuarie - 1 februarie), Toma și compania revenind la un turneu final după o absență de 14 ani.
Lotul "Turcului" se întoarce, astăzi, în țară, urmând ca, timp de trei zile, să se pregătească la Reșița. Plecarea spre Osijek este programată pentru data de 15 ianuarie. La CM 2009, România este repartizată în Grupa A, alături de campioana olimpică Franța, Ungaria, Australia, Argentina și Slovacia. La casele de pariuri, cota selecționatei tricolore la câștigarea titlului mondial este de 300 la 1.
Ultimul Campionat Mondial la care a participat naționala masculină a avut loc în 1995, în Islanda, când românii au terminat pe locul zece.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0275 secunde