Ninu și Ion Barbu au bătut Farul în amicalul cu Farul II

Articole de la același autor
Farul și Farul II au umplut "golul" din acest week-end, în urma amânării meciurilor de campionat, cu un amical "în familie". Partida a avut loc vineri, pe terenul mare, și le-a revenit "marinarilor" mici, cu 2-1 (0-0), prin golurile marcate de Ninu (61), I. Barbu (79) - direct din lovitură liberă, respectiv Doicaru (54). Ninu și Barbu sunt doi dintre jucătorii care, aflați în litigiu cu clubul, au fost trimiși de Farul la echipa a doua.
Tehnicienii Farului, Dennis Șerban și Gică Butoiu, au lăsat doi jucători de la prima formație pentru formula de început a Farului II, Sardescu și Păcuraru, stoperul făcând însă schimb de echipe la pauză cu Ignat. La Farul II a jucat și ultima achiziție, atacantul de 20 de ani Andreas Loch, român cu origini germane, care a evoluat și la copiii și juniorii lui Karlsruher.
Dacă principalul Butoiu a dat indicații de pe banca tehnică, directorul tehnic Dennis Șerban a urmărit meciul în picioare, de pe cealaltă parte a terenului, de pe pista din dreptul tribunei a doua. Cei doi nu i-au putut folosi pe Soare, Ben Teekloh, Henry, Pantelie, Tudorache (accidentați) și Matei (aflat la echipa națională de juniori). În timpul meciului s-a lovit, nemaiputând continua, și Păcuraru.
La meci au asistat, din spatele uneia dintre porți, fostul antrenor al "marinarilor", Petre Grigoraș, și fostul jucător farist Stelian Ca-rabaș, care a fost cu ochii pe Robert Portik, mijlocașul pe care l-a adus de ceva vreme în probe la echipă. De asemenea, la tribuna 0 a luat loc și fundașul Cristi Șchiopu.
Altfel, tot vineri, Farul l-a informat pe atacantul portughez Chico că luni, 3 mai, îi va da răspunsul în privința cererilor sale pentru rezilierea contractului. Chico aștepta vineri ultimul cuvânt al clubului, dar ne-a declarat că acceptă acest nou termen, nedepunând memoriu până luni.
Farul (director tehnic, Dennis Șerban; antrenor, Gică Butoiu): Vlas - Mățel, Pătrașcu, Ignat, Gaston - D. Prodan, Larie, Cristocea, Mansur - Doicaru, Fatai. Au mai jucat: Măcelaru și Păcuraru.
Farul II (antrenor, Florin Motroc): Sardescu - Pascale, I. Barbu, Păcuraru, Pașcovici - Drăghici, Buzea, Bușe, Al. Iovănescu - Loch, Butoi. Au mai jucat: Vl. Neagu - Uzun, Ureche, Portik, Ninu, Ignat, Gosic, Sescioreanu, Fătu, Bubuleandră, Vlaciu și Mocanu.