FC Farul a disputat sâmbătă, la Ovidiu, primul joc de verificare din această perioadă de pregătire. Adversară i-a fost Fratria Varna, ocupanta locului al treilea în liga a doua a Bulgariei, iar partida s-a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1).
Antrenorul principal al Farului, Ioan Ovidiu Sabău, a folosit în amicalul cu Fratria Varna câte o formulă de joc pentru fiecare repriză, având astfel posibilitatea de a rula aproape întreg lotul pe care se va baza în noua stagiune.
Bulgarii au deschis repede scorul, prin Angelov, în minutul 3. De partea cealaltă, deși și-a creat numeroase ocazii, Farul a marcat o singură dată, prin Doicaru, în minutul 48, cu un șut frumos de la distanță.
Pentru Farul, au evoluat: R. Munteanu (min. 46, Buzbuchi), Sîrbu (min. 46, Maftei), Duțu (min. 46, Dican), Gustavo (min. 46, Larie), Țicu (min. 46, J. Vitor), Vînă (min. 46, N. Popescu), Njike (min. 46, Banu), Goncear (min. 46, Radaslavescu), Alibec (min. 46, Cojocaru), Sylvestre (min. 46, Grigoryan), Ișfan (min. 46, Doicaru).
Până la primul meci oficial din noul sezon, Farul va mai disputa alte partide de verificare, după programul: 3 iulie, ora 17.30: Farul - Oțelul Galați (la Ovidiu); 8 iulie, ora 17.30: Farul - Cernomore Varna (la Ovidiu); 11 iulie, ora 10.30: FC Voluntari - Farul (la Voluntari); 11 iulie, ora 18.00: Dinamo - Farul (la București).
O mare familie
La 25 de ani distanță de la promovarea istorică în Divizia A, reușită la Bacău, după loteria penalty-urilor, pe stadionul „Central” al Academiei Hagi, la inițiativa suporterilor și cu sprijinul oficialilor clubului constănțean, jucătorii Farului de atunci s-au aflat din nou pe teren, într-o confruntare de „casă” cu alți componenți din lunga istorie a Farului.
A fost un bun prilej pentru fariști din toate generațiile, începând cu anii 1960, de a urmări o parte din jucătorii care și-au lăsat amprenta pe istoria celui mai iubit club din Dobrogea. De la Constantin Mareș, George Drogeanu, Dumitru Sărăcin, Mihai Turcu, Ion Codin, Ion Constantinescu, Ștefan Petcu, Pavel Peniu, Vasile Mihu, Valentin Purcărea, Hacic Garabet, până la mai „tinerii” Mihai Georges, Marius Axinciuc sau Constantin Bîrbora, Farul a arătat prin toți cei prezenți că este o mare familie și că indiferent de timp și timpuri, culorile alb-albastre rămân cele care vor aduce întotdeauna împreună întreaga suflare faristă.
Meciul dintre Farul 2001 și Farul All Stars s-a terminat cu scorul de 4-5 (1-2), golurile fiind marcate de Cristocea (min. 22), Negru (min. 37 - penalty), G. Pitu (min. 45), Barbu (min. 60), respectiv Pașcovici (min. 9, 41), Corneanu (min. 30, 43) și Dumitrică (min. 50).