Olimpism / Fiecare delegație naţională va avea un responsabil Covid-19 la JO de la Tokyo

194
Olimpism / Fiecare delegație naţională va avea un responsabil Covid-19 la JO de la Tokyo - olimpism1102-1613114172.jpg

Articole de la același autor



O primă serie de reguli pe care sportivii și oficialii participanți la Jocurile Olimpice și Paralimpice de la Tokyo vor trebui să le respecte, înaintea, în timpul și după terminarea întrecerilor au fost incluse în The Playbook for Athletes and Officials - ghidul realizat de organizatorii JO de la Tokyo, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. 
Acest Playbook stabilește responsabilitățile sportivilor și oficialilor echipelor, care ar trebui asumate împreună cu instrucțiunile primite de la fiecare Comitet Național Olimpic (CNO) sau Paralimpic. 
Regulile se aplică în același mod fiecărui sportiv și oficial, indiferent de sportul sau țara de unde provine, la fel cum se aplică tuturor celorlalți participanți la Jocuri. 
Regulile trebuie respectate începând cu 14 zile înainte de a călători și pe toată durata șederii în Japonia și este crucial ca sportivii și oficialii să-și  asume responsabilitatea personală, fiecare contribuind astfel la buna desfășurare și în siguranță a Jocurilor. 
Fiecare CNO va fi rugat să numească un responsabil Covid-19, o persoană de legătură care va fi contactul cheie pentru toate aspectele legate de Covid-19. 


Aceasta este o primă versiune a Playbook destinată sportivilor și oficialilor, o actualizare a acesteia fiind așteptată în aprilie 2021. 
Fiecare vizitator al Japoniei va fi obligat să aibă un telefon inteligent și să descarce, să instaleze și să ruleze două aplicații pentru smartphone-uri: o aplicație de raportare a stării de sănătate și o aplicație de confirmare a contactelor (COCOA). Ambele aplicații sunt concepute pentru a urmări îndeaproape starea de sănătate a fiecărui vizitator și pentru urmărirea persoanelor care au intrat în contact cu un pacient cu Covid-19. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7264 secunde