Olimpism / Tir și box, ultimele sporturi incluse în programul JE Cracovia-Malopolska 2023

166
Olimpism / Tir și box, ultimele sporturi incluse în programul JE Cracovia-Malopolska 2023 - olimpismcracovia-1613135881.jpg

Articole de la același autor



Programul competițional al celei de-a treia ediții de vară a Jocurilor Europene, programată a avea loc în orașul polonez Cracovia din regiunea Malopolska, prinde contur. Comisia de coordonare pentru Jocurile Europene din 2023, din cadrul Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), condusă de președintele Hasan Arat, a decis să introducă boxul și tirul sportiv pe lista sporturilor la care se va concura la competiția de peste doi ani, informează Comitetul Olimpic şi Sportiv Român. 


EOC a ajuns la acorduri cu Confederația Europeană de Tir (ESC) și Confederația Europeană de Box (EUBC), cele două sporturi alăturându-li-se badmintonului, handbalului pe plajă, canoei, karate-ului, pentatlonului modern și taekwondo, introduse din decembrie 2020. JE Cracovia-Malopolska 2023 va fi cea de-a treia ediție consecutivă a Jocurilor Europene la care sportivii vor concura atât la box, cât și la tir sportiv, după întrecerile reușite de la JE Baku 2015 și JE Minsk 2019. 


„Obiectivul nostru este să oferim o trambulină celor mai buni sportivi europeni de la Jocurile Europene până la Jocurile Olimpice care urmează un an mai târziu”, a declarat președintele interimar al EOC Niels Nygaard. „Suntem mulțumiți de faptul că multe sporturi olimpice acordă deosebită importanță evenimentului nostru continental și oferă sportivilor oportunitatea de a concura la cel mai înalt nivel, simțind în același timp gustul întrecerilor olimpice”, a adăugat oficialul EOC. 


Se apreciază că JE Cracovia-Malopolska 2023 va fi o competiție importantă pentru performerii de pe Bătrânul Continent de la numeroase sporturi olimpice care se vor afla pe drumul către Paris 2024. 
De asemenea, JE Cracovia-Malopolska 2023 se dorește a fi o rampă de lansare pentru unele sporturi mai noi, cum ar fi handbalul pe plajă, care va fi în premieră cuprins în programul unei competiții europene multi-sport de seniori, după debutul la ANOC World Beach Games Qatar 2019. 






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8001 secunde