Petre Grigoraș: "N-am îngropat Farul, nu sunt groparul nimănui"

476
2 min citire
Fostul tehnician al "rechinilor" spune că a petrecut ani frumoși la Constanța, dar acum maioul îi e mai aproape decât cămașa și luptă pentru victoriile Oțelului.
Sevastian Iovănescu, antrenorul secund al Farului, este de părere că, după o primă repriză echilibrată, jocul de la Galați s-a rupt după pauză.
"A fost un meci în care noi ne-am pus mari speranțe. Se pare însă că partida pierdută cu CFR Cluj ne-a afectat. Nu am pus în pericol poarta adversă, iar două greșeli în apărare au dus la golurile gazdelor. Atât am putut astăzi
(n.n. - ieri). Rezultatul este just, iar victoria Oțelului meritată. Sperăm să-i trezim la realitate pe jucători, pentru că au mai rămas prea puține etape pentru a ne mai permite să pierdem puncte ușor", a declarat Iovănescu.
Secundul constănțean a remarcat că nici evoluția lui Gerlem nu s-a ridicat la nivelul așteptat: "Am vorbit cu Willian, am crezut că poate, de aceea i-am dat și un post mai liber, crezând că va rezolva problemele. Dar se pare că încă nu e pregătit, că nu și-a revenit după accidentare".
Tehnicianul farist mizează, pentru salvare, și pe posibila retrogradare a lui FC Argeș. "Nu e treaba noastră, dar intră în calcul și această posibilitate", a spus Iovănescu.
Antrenorul Oțelului, Petre Grigoraș, crede că, prin această victorie, echipa sa e salvată 90% de la retrogradare. Fostul principal farist se aștepta ca Oțelul să aibă un joc dificil, având în vedere că mulți dintre jucătorii pe care i-a utilizat sunt tineri și fără experiență.
"În prima repriză, lucrurile nu au mers așa cum ne doream. E bine însă că am reușit să învingem. Pentru noi, acest joc a fost meciul campionatului", a completat Grig.
Tehnicianul care a dus Farul în finala Cupei României spune că le ține pumnii "rechinilor" pentru a evita retrogradarea.
"N-am îngropat Farul, nu sunt groparul nimănui. Nu pot să spun că nu am anumite sentimente față de Farul, echipa de la care am plecat. Acolo mi-am început cariera de antrenor, cu o promovare frumoasă. Am avut câțiva ani foarte frumoși la Constanța. Dar, din păcate, maioul îmi este mai aproape decât cămașa. Acum sunt plătit de Oțelul și trebuie să fac tot posibilul pentru ca echipa să câștige fiecare partidă, dacă se poate, indiferent de adversar. Îmi pare rău pentru Farul. Nu pot să-i dau niciun sfat, decât să-i țin pumnii și să sper că se va salva de la retrogradare", a arătat Grigoraș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0321 secunde