Cosmin Matei are oferte din țară și din străinătate

"Plec de la Farul sută la sută!"

1141
Internaționalul de juniori al "marinarilor" spune că prima sa opțiune este o echipă de afară. Și patronul clubului, Giani Nedelcu, a declarat că, după încheierea campionatului, jucătorul va fi vândut.

Mijlocașul de 18 ani al Farului nu va mai rămâne la echipă din sezonul viitor. "Voi pleca sută la sută. Este foarte posibil ca miercuri, după încheierea campionatului, să se rezolve toate problemele și să se semneze niște hârtii cu o echipă din străinătate. Nu pot să spun deocamdată care, acum am aflat și eu. Oricum, un transfer afară este prima mea opțiune. Doar dacă nu s-ar rezolva iau în calcul variantele din țară", a declarat Cosmin Matei, pentru "Cuget Liber".
Până acum, s-a vehiculat că, din străinătate, internaționalul de juniori al Farului este dorit de Zenit St. Petersburg (Rusia). Din țară, Matei este în atenția lui FC Timișoara, a Rapidului și a lui Internațional Curtea de Argeș, care s-a arătat cea mai interesată, formația piteșteană dorindu-l, pe lângă Matei, și pe Mățel. Lui Cosmin îi place proiectul lui Internațional, unul "drăguț", dar tinde, în primul rând, la un contract extern.
"După încheierea campionatului, îl vom vinde pe Matei. Deocamdată, încă nu am stabilit cui. Din țară, există oferte de la Rapid, Timișoara și Curtea de Argeș. Avem ceva soluții și de afară, dar nu putem spune încă nimic", ne-a declarat și patronul Farului, Giani Nedelcu.

"Se joacă la Buzău"
Nedelcu a arătat că ultimul meci al echipei constănțene din acest campionat, cel de la Buzău, de mâine, se va juca, neputând interveni nimic în calea programării Farului. "Litigiile pe care le avem cu Rastovac, Ene și Bogdan Andone nu ne pot împiedica să evoluăm la Buzău", a punctat Nedelcu.
Ene și Bogdan Andone și-au depus memorii după ce încă nu și-au primit sumele asupra cărora au căzut de acord cu clubul pentru a-și rezilia contractele. Oficialii Farului au explicat însă că, în cazul lui Ene, au depus recurs și se află în așteptarea termenului, deci hotărârea încă nu e definitivă, iar, în cazul lui Andone, la club nu a ajuns nici măcar prima decizie a comisiei.
Meciul Gloria Buzău - Farul începe la ora 17, "marinarii" plecând la meci în dimineața partidei, cu un lot format în preponderență din jucători de la Farul II.

"Cu un ochi râd, cu altul plâng că plec de la Farul. Râd, pentru că evenimentele petrecute în ultima perioadă mi-au lăsat un gust amar; plâng, pentru că mă despart de colegi, de antrenori și de conducere, care m-au tratat extraordinar față de greșelile pe care le-am mai făcut. Practic, am cam fost ținut în puf"
Cosmin Matei, mijlocaș Farul

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7493 secunde