Preşedintele FRH, Constantin Din: "Această medalie a dovedit că putem obţine lucruri măreţe"

105
Preşedintele FRH, Constantin Din:

Articole de la același autor

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Constantin Din, apreciază creşterea constantă în joc a echipei naţionale U19 de handbal feminin a României la Campionatul European, precizând că medalia de bronz obţinută demonstrează că se pot obţine lucruri măreţe.

„Eu consider că este o performanţă, normal. O medalie la un campionat european nu se obţine foarte uşor, ţinând cont că este o competiţie cu foarte multe participante, cu ţări puternice, cu handbal puternic. E o performanţă, desigur. Consider că echipa naţională a României şi-a crescut prestaţia de la meci la meci şi s-a văzut în finală dorinţa de a câştiga. Eu sunt foarte mulţumit pentru că această medalie a dovedit că dacă se munceşte şi se doreşte într-adevăr putem să obţinem lucruri măreţe”, a declarat Din.

Oficialul FRH are încredere că actuala generaţie de handbaliste poate avea un viitor frumos.

„Nu ştiu neapărat dacă este o generaţie de excepţie a handbalului feminin românesc, dar este o generaţie foarte bună. Dacă noi cei din handbal avem grijă şi lucrăm conştiincios, serios, cu siguranţă vom avea un viitor frumos”, a mai spus el.

Constantin Din consideră că meritul în obţinerea performanţei europene este unul comun, toate jucătoarele având o contribuţie la câştigarea medaliei.

„Cred că ar fi nedrept să remarcăm doar una sau două jucătoare de la acest turneu. Aşa cum am discutat şi cu fetele, e un sport de echipă şi nu cred că scopul nostru este acela de a se remarca câteva jucătoare, ci să obţinem rezultate bune. Fiecare componentă a acestei echipe şi-a adus o contribuţie foarte importantă în obţinerea acestei performanţe, este un sport de echipă, nu individual”, a mai spus preşedintele Federaţiei Române de Handbal. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5316 secunde