Prima reacție a lui Ionuț Lupescu, după ce a pierdut alegerile pentru șefia FRF

452
Prima reacție a lui Ionuț Lupescu, după ce a pierdut alegerile pentru șefia FRF - lupescu-1524064573.jpg

Articole recomandate

Ionuț Lupescu s-a declarat dezamăgit după ce a pierdut alegerile pentru șefia Federației Române de Fotbal, iar Răzvan Burleanu a câștigat un nou mandat la FRF cu un scor categoric. Burleanu a obținut chiar 168 de voturi față de numai 78 câte a obținut contracandidatul său principal, Ionuț Lupescu. Diferența aceasta mare de voturi este o surpriză, în condițiile în care așteptările erau să existe măcar un al doilea tur de scrutin.


Ionuț Lupescu a declarat, după ce a pierdut alegerile de la FRF în favoarea lui Răzvan Burlreaniu, că le urează membrilor federației să aibă parte de dezvoltarea pe care și-o doresc.


"Vreau să le mulțumesc în primul rând celor care m-au votat, dar și celor care au avut o altă opțiune. Eu cred că a fost de datoria mea să vin și să încerc să redresăm fotbalul, să putem să-l dezvoltăm. Eu sper ca în următorii patru ani să aveți o dezvoltare așa cum vă doriți și să aveți performanța pe care toată lumea o așteaptă", a declarat Lupescu, după alegeri.

Ionuț Lupescu: Mă așteptam la mai mult, dar mă simt împlinit pentru că am oferit o alternativă. Aș fi regretat dacă nu aș fi făcut acest pas. Adunarea generală a hotărât în acest fel, sper să facă performanță. Suporterii vor fi foarte atenți la ce se va întâmpla în următorii ani.

Erați sigur că veți câștiga din primul tur?

Ionuț Lupescu: Am crezut că sunt oameni care doresc dezvoltarea fotbalului, dar nu a fost chiar așa.


Va fi o relație tensionată cu Burleanu?

Ionuț Lupescu: Continuă cu jignirile și respectul nu prea îl arată lumii fotbalului.

Vă întoarceți la UEFA?

Ionuț Lupescu: Mă duc până acasă.

Ați auzit discursul lui Burleanu, în care a spus că v-a ciuruit?

Ionuț Lupescu: E lipsă de respect față de oamenii din fotbal. Am crezut că în România contează respectul, dar nu e așa.

Toata lumea credea că veți câștiga după ce v-ați afișat cu Dragnea și Firea.

Ionuț Lupescu: Nu m-am afișat cu Dragnea, m-am văzut cu reprezentanții partidelor politice, pentru că fotbalul românesc e finanțat de autoritățile locale. Rolul unui președinte e să se ducă să se bată pentru sport. E nevoie de o legislație care să permită oamenilor să investească în sport, astfel ca oamenii să stea liniștiți, să nu mai aibă probleme.

V-a lăsat un gust amar această experiență?

Ionuț Lupescu: Dacă nu aș fi încercat, aș fi regretat toată viața. Dacă oamenii au decis că nu e nevoie de mine, atunci nu e nicio problemă. Sper să nu mai fie date mincinoase sau trunchiate. Îmi doresc ca fotbalul românesc să ajungă acolo unde a fost odată. Fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu.

Răzvan Burleanu a câștigat, miercuri, un nou mandat de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), după ce l-a învins clar, încă din primul tur de scrutin, pe principalul contracandidat Ionuț Lupescu.

Burleanu a obținut 168 de voturi, iar Ionuț Lupescu 78 de voturi. Marcel Pușcaș a primit 8 voturi, iar Ilie Drăgan niciun vot. La Adunarea Generală au votat 254 de membri.

Sursa: www.digi24.ro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9152 secunde