Probleme financiare la FC Farul?

1330
6
Probleme financiare la FC Farul? - vioreltanase5-1333738583.jpg
Deși în urmă cu câteva săptămâni, conducătorii FC Farul se băteau cu pumnii în piept că la echipă există stabilitate financiară, disciplină și că în curând departa-mentul de marketing al clubului va pune la dispoziția suporterilor tot felul de materiale promoționale cu însemnele clubului, lucrurile nu par a fi deloc așa.
În cadrul conferinței de presă premergătoare partidei de campionat cu FC Botoșani, antrenorul Viorel Tănase a lăsat să se înțeleagă că echipa va intra în impas financiar dacă nu vor găsi și alte firme care să sprijine clubul fanion al orașului.
"Ne confruntăm cu probleme nu numai de ordin tehnic sau tactic. Este foarte greu pentru un singur om să facă față acestor probleme. Mă aștept, ca în mai toate orașele mari, ca autoritățile să se apropie de echipă. Vreau să fac un apel la oamenii cu posibilități din Constanța, să sprijine fotbalul, să vină lângă FC Farul", a declarat Tănase.

FC Farul va juca în următoarele trei etape două meciuri consecutive pe propriul teren, cu FC Botoșani și Săgeata Năvodari, între cele două partide fiind programată și partida cu Victoria Brănești, echipă retrasă din campionat la finalul turului.
Meciul dintre FC Farul și FC Botoșani, din cadrul celei de-a XX-a etape a Ligii a II-a, se joacă sâmbătă, pe stadionul Farul din Constanța, cu începere de la ora 11.00.

Comentează știrea

Doar farul
7 aprilie 2012
Pt cel mai slab redactor

Pahomie esti cel mai mare prost posibil!

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

suporter
7 aprilie 2012
farul

Daca nu ilajuta cineva pe Nedelcu - FARUL INTRA IN FALIMENT IN 30 DE ZILE !!!!!!

Brazilianu`
8 aprilie 2012
mai lasati-o bah frate

cum drq sa fie asa ceva posibil ? eu refuz sa cred. sunt convins ca le este greu. sau poate e o incercare a Cugetului de a spune ce rau e acum si ce bine era inainte cand altcineva conducea ziarul

suporter
8 aprilie 2012
farul

ptr 4 - ASTA ESTE SITUATIA !!!!!!!!!

Dini
8 aprilie 2012
Vreti sa salvati Faru ?

Exista cea mai simpla solutie daca va pasa asa mult de echipa noastra la unii dintre voi veniti si platiti biletu la meciuri si echipa va fi salvata. Dar la cum suntem noi constantenii niste lasi nu o sa vina decat cei care vin acuma la meciuri asa ca stati acasa si tineti cu alte echipe si injurati pe Faru ca atata ati reusit sa demonstarati in ultimu timp ca simtiti voi pt echipa orasului nostru . Lasa ca o sa luptam tot noi astia 400 , 500 de oameni care venim meci de meci la stadion si o sa fim pana la capat alaturi de Faru. Rusine voua celor care injurati Faru si spurcati echipa asta peste tot. HAI FC FARUL CONSTANTA

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Aprilie 2012
Stire din Sport : FC Viitorul, deplasare ușoară la Buzău
Pagina a fost generata in 0.554 secunde