FC Farul Constanţa are probleme mari în play-out-ul din Superliga României la fotbal. Echipa lui Gheorghe Hagi nu a reuşit să o învingă nici pe Unirea Slobozia în ultima etapă şi a ajuns pe loc de baraj, mai exact pe 14, cu 20 de puncte.
La finalul partidei cu Slobozia, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, Gheorghe Hagi a fost foarte dezamăgit de evoluţia echipei sale.
Tocmai din acest motiv „Regele” a ajuns la conferinţa de presă cu o oră şi jumătate mai târziu pentru că a ţinut o şedinţă serioasă în vestiar cu elevii săi.
„Am început meciul bine, am făcut ce trebuia, am marcat, dar în repriza a doua ne-am mulțumit cu ce am făcut, i-am lăsat să vină peste noi. Noi am avut ocazii, dar nu am marcat gol. Ne doare, e clar că lucrurile s-au complicat cu egalul său. Câștigam, eram acolo, dar, asta e realitatea.
Nu e vorba de relaxare. Au fost ocazii. Era logic ca ei să vină peste noi în repriza a doua, le-am și zis că vor veni. Am schimbat, am încercat să securizez cât pot zona centrală, pentru că ei au băgat două vârfuri, chiar trei, dar am luat gol acolo. Ce să zic?
E complicat. Dacă era victorie, da, era frumos să mergem de la o victorie la alta. Trebuie să câștigăm, pentru că avem nevoie de puncte.
E clar că nu e ușor, nu ne gândeam că o să ajungem aici, dar asta este realitatea. Trebuie să o vedem. Suntem acolo, ar fi culmea să nu ne gândim acolo (n.r. la retrogradare), asta e realitatea. De aici trebuie să mergem, să câștigăm meciuri, să facem rezultate.
Fotbalul e imprevizibil. Fotbalul pare ușor, dar nu e ușor. Trebuie să avem putere, să avem minte. 100% trebuie schimbat ceva. Trebuie să ne luptăm până la final, pentru că situația este grea”, a declarat atunci Gică Hagi.
Pentru Farul urmează sâmbătă după amiază o deplasare dificilă pe terenul celor de la Sepsi Sfîntu Gheorghe. Va fi un meci cu o miză foarte mare, mai ales pentru constănţeni, care au probleme din ce în ce mai mari.
După ce în urmă cu două sezoane FC Farul s-a încoronat campioană a României, cu Gheorghe Hagi pe bancă, iată că acum am putea să asistăm la o supriză de proporţii. Ar fi o situaţie delicată ca o campioană a României care a câştigat un titlu, relativ recent, să retrogradeze În Liga a Doua.
Aşa cum a spus-o şi Hagi de foarte multe ori, Constanţa merită să aibă o echipă în Superligă şi acest lucru se întâmplă doar cu foarte multă muncă şi sacrificiu.
Hagi a cedat şi unor întrebări ale unor jurnalişti locali la conferinţa de presă de după meciul cu Unirea Slobozia. Acesta a fost întrebat de salariile jucătorilor, iar printre altele, Gheorghe Hagi a spus scurt: „Jucătorii sunt plătiţi, dar nu de dumneavoastră. Ei îşi negociază foarte bine contractele atunci când le semnează".