Profesorul Paul Neagu, "vrăjitorul" recuperărilor

967
Profesorul Paul Neagu,

Atleta Liliana Bărbulescu, membră a lotului național al României, care a ratat participarea la Jocurile Olimpice de la Londra,
din pricina unei accidentări, se află, în aceste zile, în recuperare la centrul Sport Forum de la Constanța, sub supravegherea profesorului Paul Neagu.

Pentru un atlet de mare performanță, o ruptură de tendon vine ca un trăsnet. Un moment foarte dificil, care te scoate din circuit pentru o perioadă destul de lungă. Liliana Bărbulescu a avut neșansa de a se accidenta înaintea Jocurilor Olimpice 2012 și a ratat aventura londoneză, însă a intrat pe mâna unui adevărat "vrăjitor" în ceea ce privește recuperarea: profesorul Paul Neagu, de la Sport Forum Constanța.
"Am aflat despre problemele Lilianei de la Costică Obreja, fost practicant al bobului (frânar), actual fizioterapeut al lotului de atletism. El mi-a spus că sportiva a suferit o ruptură de tendon achilian, a doua din carieră, și că trebuie să se opereze în Germania. Așadar, am adus-o pe Liliana în recuperare la Constanța, iar la centrul nostru, îi facem analize pe aparate, fără
să-i punem sub sarcină celelalte grupe musculare. Practic, lucrăm pe celelalte grupe musculare, sunt antrenamente fără a se solicita tendonul respectiv", a declarat, pentru "Cuget Liber", profesorul Paul Neagu.
Tot la Sport Forum, se află la terapie și campionul României la 100 m, Cătălin Câmpeanu. Acesta acuză un dezechilibru muscular, care, mai devreme sau mai târziu, îi poate genera dureri, iar terapia pe care o urmează la Constanța are tocmai un caracter de echilibru al musculaturii.

A "reinventat-o" pe Cătălina Ponor
Printre sportivii readuși în circuit de profesorul Paul Neagu se numără și gimnasta Cătălina Ponor, de la care așteptăm, astăzi, o medalie la JO londoneze.
"Acum trei ani, medicii i-au spus Cătălinei Ponor să renunțe la activitatea sportivă. Am avut însă o discuție cu ea și am convins-o să continue, să nu se lase, în ciuda a ceea ce îi spuseseră doctorii. A făcut programul de recuperare la noi, i-am redat încrederea și uite că acum îi ținem pumnii, să urce pe podium la JO de la Londra", ne povestește Paul Neagu.
La rândul său, Andreea Grecu a venit plângând la Sport Forum, cu mari dureri de coloană și cu recomandarea medicilor de a pune punct carierei. Însă, după două luni de proceduri, fără să fie nevoie de operație, a devenit frânara nr. 1 din România la bob.
"Grație experienței acumulate, putem recomanda antrenamente fizioterapeutice pentru fiecare om cu probleme. Durerea e durere, nu face diferență dacă ești sportiv de performanță sau simplu cetățean", spune boss-ul de la Sport Forum.
Din echipa de la Sport Forum, mai fac parte, alături de Paul Neagu, doi tineri specialiști: Andreas Neagu (27 ani), campion de bob - senior al României în ultimii trei ani și proaspăt absolvent al Universității din Koln, și Dana Marcu, absolventă cu brio a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius".

Un obiectiv îndrăzneț
Recent, profesorul Paul Neagu a fost desemnat antrenor federal al naționalei feminine de bob a României, iar obiectivele pe care și le-a propus pentru noua postură sunt îndrăznețe.
"Vreau ca, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci 2014, România să aibă două echipaje feminine și două echipaje masculine. Pregătirea specifică va avea loc în Germania, la Winterberg, unde există una dintre cele mai frumoase pârtii din lume și unde m-am stabilit din 1979, dar și la Sport Forum de la Constanța, pe care l-am construit la doi pași de stadion", a declarat profesorul Paul Neagu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.1017 secunde