Elpides Dramas - CS Tomis, în Challenge Cup la handbal feminin

Propria superficialitate, principalul adversar

332
< 1 min citire
Handbalistele de la CS Tomis au plecat, ieri dimineață, cu autocarul, spre Grecia, pentru a susține manșa a doua a 16-imilor de finală ale Challenge Cup, în compania celor de la AC Elpides HC Dramas.
Singura absență importantă din lotul pregătit de antrenorii Dumitru Muși și Ion Pușcașu este Cristina Georgescu, sportiva urmând a mai sta departe de teren șase săptămâni, din pricina unei accidentări.
În schimb, Diana Druțu a efectuat deplasarea, medicii administrându-i antibiotice puternice pentru a-i trata o răceală.
"Ne place să credem că fetele noastre nu vor mai intra în teren relaxate, cum au făcut-o la Constanța. În tur, au fost surprinse de jocul adversarului și diferența s-a făcut abia în repriza secundă. Dacă nu ești concentrat din primul minut, e mai greu apoi să revii la tonusul specific confruntării. În rest, nu ne temem de grecoaice, deși sunt convins că vor fi susținute frenetic de suporteri", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al CS Tomis, prof. Traian Bucovală.
Meciul Elpides Dramas - CS Tomis se va juca sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 18, și va fi arbitrat de o brigadă din Bulgaria. În tur, scorul a fost 31-18 în favoarea constănțencelor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0282 secunde