România - Argentina 30-26, la Campionatul Mondial de handbal masculin

"Pumele", jumulite de vii

479
2 min citire
Pentru reprezentativa de handbal masculin a României, turneul final al Campionatului Mondial din Croația a început, cu adevărat, abia ieri. Tricolorii au învins Argentina, scor 30-26 (15-13), și își păstrează șansele de calificare în grupele principale.
Naționala lui Aihan Omer le-a arătat argentinienilor că handbalul nu-i fotbal, impunându-se în fața "pumelor" la capătul a două reprize "gemene". 15-13 a fost scorul primei reprize, în care românii nu au fost scutiți, însă, de emoții, sud-americanii egalând chiar la 12. După pauză, echipa noastră n-a mai cedat inițiativa, și-a mărit treptat avantajul și a obținut prima sa victorie, 30-26, în cadrul Grupei A a Mondialului din Croația.
Golurile României au fost marcate de Valentin Ghionea (9), Eremia Pârâianu (6), Adrian Petrea (4), Gheorghe Irimescu, George Buricea (câte 3), Rareș Jurcă, Mihai Rohozneanu (câte 2) și Sandu Iacob (1). Portarul Ionuț Stănescu a făcut din nou un meci excelent, la fel ca și Mihai Popescu, atât cât a fost utilizat, constănțeanul reușind să pareze și o aruncare de la 7 metri.
La finalul partidei, selecționerul Aihan Omer a declarat că România a obținut un succes de moral înaintea partidelor cu Australia și Slovacia, ultima fiind catalogată ca o finală.
"Este o victorie mare pentru echipa României. Sunt primele noastre puncte obținute în fața unui adversar foarte arțăgos. Cred că ziua de mâine (n.r. - astăzi), când avem pauză, este binevenită înaintea ultimelor două meciuri, cu Australia și Slovacia. Ultimul joc, cel cu Slovacia, este ca o adevărată finală a grupei pentru noi", a afirmat tehnicianul constănțean.
"Este o dulce victorie, după 14 ani de absență de la un turneu final al unui Campionat Mondial. Foarte important a fost că am reușit să trecem peste înfrângerea cu Ungaria și am obținut primele noastre două puncte în Croația. Chiar dacă nu spune nimic ca nume, Argentina joacă altceva în teren. Este o formație ambițioasă", a spus interul Rareș Jurcă.
România va juca următorul meci la CM, mâine, de la ora 16, în direct la TVR 2, în compania Australiei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0285 secunde