Gabriel Moraru și Adrian Cruciat n-au trecut de calificările Wimbledon-ului

Rachete fără forță

274
Tenismenii români Gabriel Moraru (nr. 264 ATP) și Adrian Cruciat (nr. 274 ATP) au fost eliminați încă din primul tur al sesiunii de calificări de la Wimbledon, cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, în care valoarea totală a premiilor este de 12,55 milioane de lire sterline, buget în creștere de aproximativ 6,2 la sută față de ediția precedentă.
Pe terenul nr. 4 al complexului Roehampton, Moraru nu a putut încheia partida cu germanul Tobias Kamke (nr. 300 ATP), fiind nevoit să abandoneze, din cauza unor probleme medicale, la scorul de 7-5, 1-0 în favoarea adversarului.
Nici Cruciat nu a avut mai mult noroc, fiind trimis acasă de britanicul Alexander Slabinsky (nr. 385 ATP), după un meci de două seturi, scor 4-6, 4-6.
Cel de-al treilea român care evoluează în calificări, Adrian Ungur (nr. 330 ATP), l-a întâlnit, ieri, pe americanul Sam Warburg (nr. 218 ATP), partida fiind întreruptă în setul întâi, la scorul de 6-6, din pricina ploii.
Calificările turneului de la Wimbledon se vor încheia mâine, pe tablourile principale de simplu urmând a promova 16 jucători și 12 jucătoare.
În turul întâi principal, dintre români, sunt direct acceptați Victor Hănescu, Victor Crivoi, Sorana Cârstea, Alexandra Dulgheru, Edina Gallovits, Monica Niculescu și Raluca-Ioana Olaru. Meciurile din această fază a competiție vor începe luni, 22 iunie.
***
Perechea Andrei Pavel / Horia Tecău (România) a ratat calificarea în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis Ordina Open de la Herto-genbosch (Olanda), competiție pe iarbă inclusă în circuitul ATP World Tour, în care organizatorii oferă premii în valoare totală de 450.000 de euro.
"Cneazul" și partenerul său au fost învinși, în partida din optimi, scor 4-6, 6-7 (5), de americanii Eric Butorac și Scott Lipsky, rămânând astfel doar cu premiul de consolare, 1.940 de euro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 17 Iunie 2009
Stire din Sport : Rugby, nu jucărie!
Pagina a fost generata in 3.3748 secunde