Rafael Nadal, debut cu stângul la Turneul Campionilor

993
Rafael Nadal, debut cu stângul la Turneul Campionilor - nadal-1573549217.jpg

Articole de la același autor

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, numărul unu mondial, a fost învins clar în două seturi, 6-2, 6-4, de germanul Alexander Zverev, luni seara, în partida de debut la Turneul Campionilor, competiția de final de sezon din circuitul ATP, care reunește cei mai buni opt jucători ai lumii, dotată cu premii totale de 9 milioane dolari.

Zverev (22 ani), deținătorul titlului, a controlat încă de la început acest joc, din cadrul Grupei Andre Agassi, reușind obțină prima sa victorie în șase meciuri disputate împotriva campionului iberic, după o oră și 25 minute de joc.

Confruntat cu probleme fizice la începutul acestei luni, care l-au făcut să se retragă de la turneul ATP Masters 1.000 desfășurat la Paris, Nadal (33 ani) a asigurat la finalul meciului de luni că nu resimțit nicio durere în zona abdominală. "Singura mea scuză este că nu am fost suficient de bun", a spus spaniolul, care are în palmars 19 titluri de Mare Șlem, însă niciun succes în Turneul Campionilor.

În celălalt meci din Grupa Andre Agassi, grecul Stefanos Tsitsipas a dispus cu 7-6 (7/5), 6-4 de rusul Daniil Medvedev, în fața căruia pierduse toate cele cinci întâlniri precedente.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0612 secunde