Răzvan Burleanu, noul președinte al FRF

173
Răzvan Burleanu, noul președinte al FRF - razvan-1394041896.jpg

Articole de la același autor

Președintele FR de Minifotbal, Răzvan Burleanu, a fost ales, ieri, în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), el primind 113 voturi în turul doi de scrutin, față de 59 câte a avut fostul arbitru Vasile Avram. 
Imediat după ce președintele LPF, Gino Iorgulescu, a anunțat oficial că Răzvan Burleanu a devenit noul președinte, acesta a fost felicitat de Vasile Avram.
Turul doi de scrutin pentru alegerea președintelui FRF a fost aproape de a fi repetat, deoarece au fost 175 de buletine de vot și doar 173 de cluburi care și-au confirmat prezența la Casa Fotbalului. În turul doi, trei bilete de vot au fost anulate, informează Mediafax.
Burleanu, în vârstă de 29 de ani, a primit în primul tur 72 de voturi, iar Avram, 59.
Al treilea candidat a fost Gheorghe Chivorchian, cu 29 de voturi, în timp ce fostul fotbalist Sorin Răducanu nu a primit niciun vot. Cei doi au ieșit din cursa pentru președinția FRF, iar Chivorchian le-a cerut susținătorilor săi să voteze pentru Burleanu. 
Înaintea votului, Marcel Pușcaș s-a retras din cursa pentru președinția FRF și a solicitat membrilor afiliați care doreau să-l voteze să-l aleagă pe Răzvan Burleanu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 05 Martie 2014
Stire din Sport : Lovitură de TEATRU la ALEGERILE FRF
Pagina a fost generata in 0.6111 secunde