Campionatele Europene de natație de la Eindhoven

Răzvan Florea, prea lent pentru finala cursei de 50 m spate

226
Înotătorul constănțean Răzvan Florea, de la CS Farul, a ratat accesul în finala probei de 50 m spate din cadrul Campionatelor Europene de natație în bazin lung de la Eindhoven (Olanda).
Sportivul pregătit de antrenoarea Georgeta Handrea a fost cronometrat, în calificări, în 26 secunde și 29 sutimi, și-a îmbunătățit timpul în semifinale, 25.95, dar performanța sa, a cincea din prima semifinală, a fost insuficientă pentru a promova în finală.
Speranțele faristului la un loc pe podium se leagă de proba sa favorită, 200 m spate, în care este medaliat cu bronz la JO de la Atena 2004. Seriile calificatorii și semifinalele sunt programate pentru sâmbătă, iar în eventualitatea în care va obține "unda verde" pentru finală, Florea va plonja și duminică în bazinul olandez.
Altfel, românul Dragoș Coman a intrat în posesia medaliei de bronz în proba de 800 m liber masculin, cu timpul de 7.54.37, la doar 32 de sutimi de locul doi. Aurul i-a revenit lui Gergo Kis (Ungaria; 7.51.94), în timp ce argintul a fost cucerit de Samuele Pizzeti (Italia; 7.54.09).
De asemenea, Ioan Gherghel s-a calificat cu al șaptelea timp în finala probei de 200 m fluture.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8103 secunde