Campionatele Naționale de natație Open ale României

Răzvan Florea, "veteranul" bazinului

318
2 min citire
Sezonul competițional de natație 2009 se deschide săptămâna aceasta, când sunt programate Campionatele Naționale Open ale României.
Ca de obicei, constănțenii se numără printre favoriții la medalii.
Mâine, la Pitești, debutează Naționalele de natație, la startul reuniunii fiind prezentă și o numeroasă delegație constănțeană. Indiscutabil, vedeta echipei de pe litoral este Răzvan Florea.
Participant la trei ediții ale Jocurilor Olimpice, medaliat cu bronz la Atena 2004, sportivul de la CS Farul, antrenat de profesoara Georgeta Handrea, va lua startul în probele de 50 m spate, 100 m spate, 200 m spate (specialitatea sa) și 400 m mixt. Florea și-a amânat retragerea din activitatea competițională, principalul motiv al deciziei fiind că timpii săi sunt, încă, foarte buni.
"Este greu de crezut că Răzvan ar putea pierde vreuna dintre finale. A decis să continue și e un lucru bun, mai ales că înotătorii mai tineri vor avea ocazia să concureze alături de idolul lor", a declarat profesorul constănțean Octavian Tileagă, antrenor federal în cadrul FRN.
Un alt "delfin" de la care se așteaptă rezultate este Răzvan Grădinaru (Palatul Copiilor - CS Farul; 14 ani).
"La nivel de copii, Răzvan a impresionat, câștigând numeroase concursuri interne și internaționale. Acum, este timpul să confirme și la juniori. Are calități pentru a deveni un mare înotător, care să-i calce pe urme lui Florea. Personal, îl consider marea speranță a natației constănțene", a spus directorul Palatului Copiilor, prof. Ilhan Mustafa.
Alți înotători constănțeni care au șanse să urce pe podium sunt Dragoș Agache, Vlad Iorga (CS Farul), Andra Singuran, Mădălina Macovei, Anda Georgescu, Mihaela Oprescu, Adela Rușa, Anamaria Vartan, Flavia Pescar, Sorin Bodiu, Răzvan Bidică, Mihai Spălățelu, Alin Milian, Dragoș Tănase (Palatul Copiilor - CS Farul) și Ioana Popa (LPS Pi-tești - CS Farul). Ei vor concura atât în probele individuale, cât și în cele de ștafetă.
Campionatele Naționale Open vor avea loc, în perioada 11-15 martie, la Pitești, în bazin de 50 metri, opt culoare.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0312 secunde