Concurs RCJ Constanța țintește un loc în primele patru în noul sezon al SuperLigii

314
4
RCJ Constanța țintește un loc în primele patru în noul sezon al SuperLigii - rugbyfarul2-1363802193.jpg

Articole de la același autor

Cu doar câteva zile rămase până la startul noului sezon al SuperLigii, formația constănțeană de rugby RCJ Constanța pune la punct ultimele detalii și se pregătește de confruntarea cu CSM București. Ieri, căpitanul echipei, Cristian Munteanu a făcut act de prezență la conferința de presă de la Federația Română de Rugby, unde a anunțat obiectivele clubului pentru sezonul 2013-2014.

De asemenea, antrenorul echipei a oferit, pentru "Cuget Liber", câteva declarații.

SuperLiga va începe sâmbătă, iar RCJ Constanța joacă, duminică, la ora 11.00, pe stadionul "Mihai Naca", în compania rugbiștilor de la CSM București. Pentru acest sezon, clubul și-a propus clasarea în primele patru locuri.

"Obiectivul nostru principal în acest an este clasarea în primele patru echipe, la început de sezon, după care, în funcție de cum se va desfășura campionatul, ne vom reorienta spre un obiectiv ceva mai măreț, deoarece avem o echipă cât de cât nouă. Mulți jucători au plecat și avem mulți jucători nou-veniți la echipă și sper să ne descurcăm cât mai bine, să debutăm cu dreptul", a declarat căpitanul RCJ, Cristian Munteanu.

Zilele trecute, echipa de la malul Mării Negre a desfășurat ultimul amical din această perioadă de pregătire, jucat contra celor de la Știința Petroșani, meci câștigat categoric cu scorul 46-10.

"A fost un meci de pregătire înaintea începerii sezonului, ultimul meci de organizare. A fost un joc școală, cu întreruperi, în care am repetat unele combinații. Concluziile? Să vedem, vom face ultimele pregătiri cu înscrierea jucătorilor la federație și în funcție de ce lot avem, vom putea trage concluzii. Avem o echipă pe care preconizăm să o aliniem la start, dar mai avem până sâmbătă câteva semne de întrebare, dar sper să le rezolvăm și pe acelea", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul RCJ, Mircea Paraschiv.

Emoții înainte de start

Începutul campionatului vine cu emoții pentru unii jucători, care vor debuta pentru prima oară la acest nivel, și speranța că, la această ediție, echipa va reuși o clasare mai mare decât în ultimele sezoane.

"Și dacă este gata și dacă nu este gata, echipa tot trebuie să înceapă campionatul. Sigur, ne dorim să facem un prim meci bun, dar este foarte important să-l și câștigăm. Partida cu CSM va fi una foarte dificilă, pentru că este primul joc oficial, cu toate că noi am făcut câteva meciuri amicale. Fiind primul meci, jucătorii încă au emoții, unii joacă pentru prima oară în SuperLigă, dar eu sper să rezolvăm toate aceste aspecte până la începerea meciului iar când s-a fluierat startul, jucătorii să fie capabili să dea sută la sută pe teren", ne-a mai spus Paraschiv.

Comentează știrea

Șomoiogul
21 martie 2013
Șoiomogeală

bine zis în articol "...vom reuși o clasare mai mare"... în traducere liberă asta înseamnă de la locul 4 în sus, adică 5, 6, 7 etc. La mai mare cu așa echipă "managerială" și cu așa antrenor ...pensionar dinamovist securyst. Păcat că ce s-a clădit la RCJ s-a demolat cu buldozerul condus de neica nimeni Cristinel Petronel Miaunel D. care habar n-are de sport darmite de rugby...Succesuri tovarășului Constantin care ăși sărbătorește pensionarea din sistemul securistic alături de un alt mafiot de la Dinamo, readus pe scena rugbyului Mircea Palmoliv care folosește săpunul pe post de burtieră pentru a fi mai simplu când se spală pe mâini de responsabilități și pentru a fi pregătit tot timpul doar-doar i-o mai trage-o și lui vreun personaj mai important din sport....

snlljzc
4 iulie 2014
ySclMjPTeOWtRF

zglv9y jlwdevkcngje, [url=http://kdpwfuurgcit.com/]kdpwfuurgcit[/url], [link=http://nvpvrwiyiute.com/]nvpvrwiyiute[/link], http://fnmxukisctqe.com/

gRJWhnWp
30 august 2014
KxRBSWkbCESAGvPnb

QfGTuw ytjoutbwpwbb, [url=http://qvrxrzewpzeo.com/]qvrxrzewpzeo[/url], [link=http://olgplwdgpbro.com/]olgplwdgpbro[/link], http://jtjvmwsxhwij.com/

gcSYgIVOXNR
20 ianuarie 2017
JvLxXBMBlemmMrxTI

JTScES gmczxjjhqldg, [url=http://whafcpurnswt.com/]whafcpurnswt[/url], [link=http://xculyltqhytg.com/]xculyltqhytg[/link], http://scblbrsdusbm.com/

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4511 secunde