Reacția antrenorului FC Farul, Alin Artimon, la măsurile luate de conducătorii clubului: "Pe mine, ca antrenor și pe ei, ca jucători, ne afectează"

300
1 min citire
Reacția antrenorului FC Farul, Alin Artimon, la măsurile luate de conducătorii clubului:
Salariile jucătorilor și antrenorilor FC Farul vor fi tăiate în această lună și blocate până când "marinarii" vor începe să bifeze măcar trei victorii. Antrenorul grupării constănțene afirmă că este afectat de această decizie, atât el cât și jucătorii echipei.
"Clubul a luat măsuri împotriva noastră, iar în ideea în care vrem să construim ceva benefic, nu le-am anunțat, pentru că nu vroiam să se arate ce se întâmplă în interior. S-au luat diverse măsuri care, pe mine ca antrenor și pe ei, ca jucători, ne afectează, în mai multe rânduri. În orgoliu, în buzunar. Dar nu doresc să discut despre ele. Le-am cerut conducătorilor să nu le facă publice, pentru că, până la urmă, ține de interiorul grupului", a declarat antrenorul FC Farul, Alin Artimon.
Tehnicianul "alb-albaștrilor" susține că echipa sa a avut și bile albe, nu numai negre. Una din progresele Farului ar putea fi rezultatul convocării lui Băjan și Ghenciu la naționala U17.
"Încercăm să creștem în direcția corectă și singurul lucru pe care l-am câștigat până în acest moment este faptul că că doi jucători de la FC Farul au intrat în circuitele naționale pentru vârsta lor, este vorba de Ghenciu și Băjan. În diverse momente putem presta un joc bun. Ca parte negativă, dispunem de o instabilitate care nu este specifică unei echipe cu maturitatea pe care o avem noi, ca număr de jucători peste o anumită vârstă. Asta ne demonstrează ca mai avem mult de muncă", ne-a mai spus Artimon.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0387 secunde