Concurs "Regele" acordă premii suplimentare la Cupa Hagi

396

Articole de la același autor

Cupa Hagi, competiție de fotbal rezervată copiilor de 10 - 12 ani, a ajuns în faza sferturilor de finală, cele patru meciuri disputându-se astăzi, pe stadionul "Farul". Gheorghe Hagi a declarat că etapa grupelor a decurs foarte bine organizatoric, iar meciurile au fost spectaculoase.

"Din punct de vedere organizatoric, turneul final s-a desfășurat foarte bine până acum. Toate meciurile au avut loc pe terenul mare al FC Farul, copiii bucurându-se de această facilitate. Gazdele de la Farul ne-au asigurat condiții foarte bune. Am văzut meciuri de calitate, cu goluri multe și evoluții individuale de semnalat. Știam că succesul competiției este asigurat încă de când am pornit la drum. Urmează meciurile eliminatorii, cu fericire pentru învingători și suferință pentru cei învinși. Oricum, indiferent de rezultate, se văd la copii bucuria și plăcerea de a juca", a declarat Gheorghe Hagi.
Sferturile de finală se desfășoară astăzi, pe stadionul "Farul", după programul: ora 9,30: Kinder Sângeorgiu de Mureș - FC Farul (sfert 1), Pandurii Tg. Jiu - Gloria Bistrița (sfert 2); ora 11: Steaua Dunării Galați - Poli Iași (sfert 3), FCM Reșița - Steaua (sfert 4).
Semifinalele sunt programate sâmbătă: ora 9,30: învingătoare sfert 1 - învingătoare sfert 4 (semifinala 1); ora 11: învingătoare sfert 2 - învingătoare sfert 3 (semifinala 2).
Meciurile care încheie "Cupa Hagi" și stabilesc podiumul au loc duminică, 1 iunie. De la ora 9,30, se desfășoară finala mică (învinsele din semifinale), iar
de la ora 11, finala mare (câștigătoarele semifinalelor).
Gică Hagi a mai spus că, pe lângă premiile care se vor acorda primelor trei clasate, vor mai fi răsplătiți,suplimentar, și cel mai bun portar, cel mai bun jucător al competiției și golgeterul turneului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6739 secunde