Campionatul Mondial de șah pentru juniori

Remiza nu-l mai ajută pe Mălureanu

277
< 1 min citire
Presiunea finalului Campionatului Mondial de șah pentru juniori (8-18 ani) și-a spus cuvântul, iar constănțeanul George Costin Mălureanu (rang 52) nu a reușit să-l învingă pe Marcin Krzyzanowski (Polonia, 10), partida din runda a zecea a turneului de la Vung Vu (Vietnam) încheindu-se la egalitate.
În urma acestei remize - a șasea obținută de-a lungul competiției, sportivul de la Palatul Copiilor / Cleopatra a coborât pe locul 26 (din 86) în clasamentul secțiuni B 14 ani, cu un total de șase puncte. În ultima rundă, elevul profesorului Claudiu Iordache îl întâlnește pe armeanul Karen Grigoryan (35) și numai o victorie l-ar face să prindă un loc în Top 20.
Este foarte posibil ca România să termine Mondialul fără nicio medalie, după ce principalul favorit, Ioan Cristian Chirilă, deținător en-titre al trofeului, a ajuns pe poziția a zecea la Open-ul de 18 ani.
În marele meci pentru titlul mondial la șah al seniorilor, disputat la Bonn (Germania), indianul Viswanathan Anand s-a impus în fața rusului Vladimir Kramnik, scor 6,5 - 4,5, și a rămas, astfel, campion al lumii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0314 secunde