RC Grivița - LPS Constanța 0-103, în DN de juniori U18

Respect pentru adversar și spiritul rugby-ului

1125
Echipa de rugby LPS "Nicolae Rotaru" CSS Constanța a obținut o victorie-record, scor 103-0 (60-0), în partida cu RC Grivița, disputată în București, în cadrul etapei a treia a Diviziei Naționale de juniori sub 18 ani.
"Trebuie să ne păstrăm realismul, am câștigat în fața unui adversar care a început foarte târziu pregătirea și s-a înscris în campionat în ultimul moment. Conducerea Griviței face eforturi mari de a ține echipa și acest lucru este de apreciat. La acest scor, remarc întreaga echipă, nu individualități. Le-am spus băieților să dea câte eseuri pot, să respectăm adversarul și spiritul rugby-ului", a declarat, pentru "Cuget Liber", antrenorul principal al LPS-ului, Adrian Pllotschi.
XV-le de start constănțean care a jucat la București a avut următoarea componență: Catrangiu, Florea, Țăranu, Banciu, Fl. Ion, Iordan, Ștefan, Ogea, Croitoriu, Gesur, Baieră, Husein, Duda, Baturai și Scripcariu. După pauză, au mai intrat Mocanu, Mălin, Bebu și Dogaru.
Așadar, după trei runde, LPS este neînvinsă și se menține în grafic, obiectivul fiind calificarea la turneul final. Pentru echipa lui A. Pllotschi și Virgil Năstase, urmează cel mai dificil examen al sezonului, cel cu formația Colegiului Național "Aurel Vlaicu" București, principala favorită la ocuparea primei poziții în serie. Partida, contând pentru ultima rundă a turului de toamnă, se va disputa duminică, 18 octombrie, de la ora 13.00, pe stadionul din "Badea Cârțan".
"Sperăm să facem un meci bun și, de ce nu, să câștigăm. Cert este că duminică vom ști exact nivelul la care ne aflăm, pentru că adversarii pe care i-am întâlnit până acum au fost destul de slabi", a explicat Pllotschi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2048 secunde