E oficial!

Returul campionatului a fost amânat cu o săptămână

606
2 min citire
Returul campionatului a fost amânat cu o săptămână - stadionfarul1-1329495751.jpg
Comitetul executiv al FRF a decis, vineri, amânarea meciurilor din primele trei eșaloane fotbalistice ale țării, cu o săptămână. Astfel, meciurile din returul Ligii I vor începe în perioada 2-4 martie, în timp ce prima etapă din returul Ligii a II-a se va juca între 9 și 11 martie.
"Din cauza condițiilor meteorolo-gice, a stării drumurilor și a terenurilor de joc, s-a decis amânarea cu o săptămână a reluării campionatelor naționale (ediția 2011-2012), la diferite niveluri competiționale. Astfel, campionatul Ligii I se va relua pe 3 martie, campionatul Ligii a II-a, pe 10 martie, cel al Ligii a III-a, pe 9 martie, campionatul feminin urmând să revină în iarba pe 18 martie. În aceeași zi, este programată și reluarea campionatelor naționale ale juniorilor A și B. Toate întrecerile se vor încheia la datele stabilite inițial. Foarte important: campionatele vor reîncepe cu prima etapă a returului, respectiv cu etapa a XIX-a în Liga I, ulterior urmând a fi găsite date libere pentru recuperarea acestei săptămâni de întârziere", se arată într-un comunicat emis de FRF.
Contactat telefonic de "Cuget Liber", președintele executiv al FC Farul, Marcel Lică, s-a declarat mulțumit de luarea acestei decizii, despre care a spus că este de bun augur pentru toate echipele.
"Este o decizie pe care o aștepta toată lumea. Nu se putea juca fotbal în condițiile actuale, pentru că terenurile sunt în marea lor majoritate înghețate și trebuie ținut cont că multe deplasări nu s-ar putea face, din cauza drumurilor din România. Nu pot spune că suntem avantajați de această modificare în mod special, pentru că ne-am pregătit la fel ca toată lumea și vom aștepta la fel ca toată lumea încă o săptămână", a declarat Marcel Lică.
v v v
Iată și programul echipelor constănțene în prima etapă a returului Ligii a II-a: FC Farul Constanța - FCM Bacău, Dunărea Galați - FC Viitorul Constanța, Delta Tulcea - Callatis Mangalia, Săgeata Năvodari - CS Otopeni.
Cristian PAHOMIE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.044 secunde