Cupa Presei la tenis de masă, ediția a șasea

Robert Bak vs. Viorel Chiurtu, o semifinală de foc

485
1 min citire
Ieri, la Complexul Cleopatra din Mamaia, s-a dat startul celei de-a șasea ediții a Cupei Presei la tenis de masă, turneu organizat de Asociația Jurnaliștilor de Sport din Constanța și Radio Constanța, ziua întâi fiind rezervată meciurilor de simplu, feminin și masculin.
Cum reprezentante sexului frumos nu s-au îngrămădit să-și etaleze talentele în sportul cu bila de celuloid, secțiunea feminină s-a încheiat rapid. Victoria a revenit Olgăi Lebed, urmată în clasament de Dana Lebed, ambele de la Radio Constanța, și Mădălina Melcea (Telegraf).
Orgolii imense în proba individuală masculină, unde Cuget Liber a avut doi reprezentanți, Robert Bak și Sorin Mihalache. Creditat cu șanse mari la titlul de campion, Robert Bak și-a respectat statutul, înșirându-i pe adversari - culmea, toți de la Radio Constanța! - ca pe mărgele: 3-0 cu Marian Cosor, în turul întâi, 3-1 cu Donose Cătălin, în optimi, și 3-0 cu Potropopu Costel, în sferturi.
Marii perdanți ai rundei inaugurale au fost Sorin Mihalache, 0-3 cu Viorel Chiurtu (Mangalia; campion național de juniori, cu mulți ani în urmă), și Severin Călinescu (Sport.ro), 2-3 cu Adrian Lungu (Telegraf).
Semifinalele se anunță de foc: R. Bak - V. Chiurtu și C. Donose - George Popescu (TV Neptun).
Astăzi, de la ora 10.30, vor avea loc partidele de dublu masculin (inclusiv finala), probă în care, pentru Cuget Liber, va evolua perechea Bak / Mihalache, iar vineri, sunt programate semifinalele și finala de simplu masculin, urmate de festivitatea de premiere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0286 secunde