Româncele intră în focuri la Australian Open. Meci facil în primul tur pentru Simona Halep

228
Româncele intră în focuri la Australian Open. Meci facil în primul tur pentru Simona Halep - fondaustralianopenn-1612716540.jpg

Articole de la același autor

Aşteptarea a luat sfârşit. Primul mare turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, a început iar cele două tablouri, masculin şi feminin propun meciuri extrem de spectaculoase încă din primul tur.

Constănţeanca noastră, Simona Halep, cea care ocupă locul 2 în clasamentul mondial va juca în această dimineaţă cu una dintre favoritele gazdelor, Lizette Cabrera, o jucătoare în vârstă de 23 de ani care se află pe locul 140 în ierarhia mondială.

Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit niciodată, însă Simona este favorită clară la câştigarea acestui meci.

Chiar şi în aceste condiţii, eleva lui Darren Cahill trebuie să fie atentă pentru că, de obicei, jucătoarele mai slab cotate dau tot ce au mai bun în faţa favoritelor. Amândouă combatantele au participat la turneul pregătitor de la Melboure, acolo unde Simona Halep a fost eliminată în sferturi de Ekaterina Alexandrova.

Un alt duel interesant din primul tur le va aduce faţă în faţă pe Sorana Cîrstea şi Patricia Ţig. Cele două compatrioate nu au mai jucat una împotriva celeilalte până în prezent. Sorana a trăit clipe de coşmar în ultima perioadă la Melbourne, acolo unde a fost ţinută închisă în camera de hotel de către organizatori din cauza pandemiei de coronavirus.

Chiar şi în aceste condiţii jucătoarea născută în Târgovişte a intrat pe teren şi a făcut un meci mare împotriva elveţiencei Belinda Bencic, pe care a învins-o.

Acest lucru îi dă încredere Soranei că poate face o partidă bună în faţa Patriciei Ţig, cea care se află şi ea într-o formă de zile mari, în ciuda faptului că a revenit recent după ce a născut.

O altă partidă în care se va vorbi pe teren sută la sută româneşte este cea dintre Mihaela Buzărnescu şi Bianca Andreescu.

Chiar dacă reprezintă Canada, Andreescu este născută la Piteşti, dar stabilită în ţara „Frunzei de Arţar”. Bianca Andreescu este favorită clară înaintea acestui meci, chiar dacă a stat departe de teren mai bine de un an din cauza accidentărilor suferite. De partea cealaltă „Miki” este gata să dovedească ce poate şi cu siguranţă îi va face viaţa un calvar canadiencei.

După ce s-a antrenat mai bine de două săptămâni alături de Simona Halep, Irina Begu va intra şi ea în competiţie şi va debuta împotriva sârboaicei Nina Stojanovic, jucătoare aflată pe locul 100 în clasamentul WTA.

Acestea sunt jucătoarele din România care luptă pentru calificarea în turul al doilea la Australian Open.

Şansele sunt egale pentru toată lumea, astfel că putem avea încredere că vom vedea cât mai multe românce în turul secund la Antipozi.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8697 secunde