România a rămas cu argintul la Europene

463
< 1 min citire
Echipa națională de tenis de masă a României a rămas cu medalia de argint la Campionatul European de la Ostrava (Cehia), după ce, ieri, a pierdut finala cu Olanda, scor 1-3.
Dintre cele trei jucătoare care au evoluat pentru Ro-mânia, două au fost constănțence, Iulia Necula (care a realizat singurul punct al tricolorelor) și Eliza Samara, iar din echipa condusă de Viorel Filimon a făcut parte și o a treia sportivă din Constanța, Cristina Hârâci.
Campioană europeană en-titre, Olanda a condus cu 2-0, după victoriile jucătoarelor de origine asiatică Jie Li (3-2: 12-10, 6-11, 3-11, 12-10, 11-5 cu Dana Dodean) și Jiao Li (37 ani) (3-0: 14-12, 11-8, 11-2 cu Eliza Samara), însă Iulia Necula a menținut România în meci, dispunând cu 3-1 (11-8, 6-11, 11-5, 11-5) de Linda Creemers. Punctul victoriei olan-deze a fost adus de Jiao Li, care a învins-o cu 3-2 (11-7, 11-6, 6-11, 7-11, 11-8) pe Dodean.
Medaliată cu aur în 2005 și cu bronz în 2008 (când a fost eliminată în semifinale de aceeași formație batavă), România a pierdut în fața Olandei la această ediție a Europenelor și în grupa preliminară, scor 0-3.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 10 Septembrie 2010
Stire din Sport : Turneu de tenis pentru amatori la Mamaia
Pagina a fost generata in 0.4731 secunde