România, în urna a treia la tragerea la sorți pentru Euro-2016

110
România, în urna a treia la tragerea la sorți pentru Euro-2016 - euro-1390575074.jpg

Articole de la același autor

Echipa națională de fotbal a României va face parte din urna a treia a preliminariilor Campionatului European din 2016, ce se va disputa în Franța. În urma tragerii la sorți, ce va avea loc la 23 februarie la Nisa, cele 53 de echipe naționale, printre care și Gibraltar în premieră, vor fi împărțite în nouă grupe, opt de șase și una de cinci, a anunțat, vineri, UEFA, pe site-ul oficial, informează Mediafax. Pentru desemnarea urnelor, UEFA a ținut cont de rezultatele înregistrate la Cupa Mondială din 2010, Campionatul European din 2012 și preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Primele cinci urne vor conține câte nouă echipe, iar ultima va avea opt reprezentative. Cele opt reprezentative din urna a șasea vor fi trimise în grupele A-H, în timp ce Grupa I va avea cinci formații. Din considerente de televizare, Anglia, Germania, Italia, Spania și Olanda vor trebui să facă parte din grupe de câte șase echipe. Chiar dacă este calificată din postura de țară organizatoare, reprezentativa Franței va fi repartizată în grupa de cinci echipe, astfel încât să dispute meciuri amicale contra formațiilor care "stau" la fiecare etapă. UEFA a stabilit că Spania nu va putea evolua în aceeași grupă cu Gibraltar, iar Armenia cu Azerbaidjan, din considerente politice. Primele două echipe din fiecare grupă se vor califica la turneul final, la fel și formația cel mai bine clasată pe locul trei, luând în considerare meciurile cu reprezentativele de pe locurile 1, 2, 4 și 5 din grupele respective. Celelalte opt echipe de pe locul trei vor susține meciuri de baraj în noiembrie 2015 pentru cele patru locuri rămase. Urna 1: Spania, Germania, Olanda, Italia, Anglia, Portugalia, Grecia, Rusia, Bosnia-Herțegovina. Urna 2: Ucraina, Croația, Suedia, Danemarca, Elveția, Belgia, Cehia, Ungaria, Irlanda. Urna 3: Serbia, Turcia, Slovenia, Israel, Norvegia, Slovacia, România, Austria, Polonia. Urna 4: Muntenegru, Armenia, Scoția, Finlanda, Letonia, Țara Galilor, Bulgaria, Estonia, Belarus. Urna 5: Islanda, Irlanda de Nord, Albania, Lituania, Moldova, Macedonia, Azerbaidjan, Georgia, Cipru. Urna 6: Luxemburg, Kazahstan, Liechtenstein, Insulele Feroe, Malta, Andorra, San Marino, Gibraltar. Programul meciurilor este următorul: Etapa 1: 7 - 9 septembrie 2014. Etapa 2: 9 - 11 octombrie 2014. Etapa 3: 12 - 14 octombrie 2014. Etapa 4: 14 - 16 noiembrie 2014. Etapa 5: 27 - 29 martie 2015. Etapa 6: 12 - 14 iunie 2015. Etapa 7: 3 - 5 septembrie 2015. Etapa 8: 6 - 8 septembrie 2015. Etapa 9: 8 - 10 octombrie 2015. Etapa 10: 11 - 13 octombrie 2015. Play-off, tur: 12 - 14 noiembrie 2015. Play-off, retur: 15 - 17 noiembrie 2015. Tragerea la sorți a turneului final: 12 decembrie 2015. Turneul final: 10 iunie - 10 iulie 2016.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9787 secunde