România va găzdui în premieră Campionatele Europene de judo pe echipe mixte din 2027

59
< 1 min citire
România va găzdui în premieră Campionatele Europene de judo pe echipe mixte din 2027 - judo-romania-1766153515.webp
Federația Română de Judo a anunțat pe site-ul său oficial că România va organiza pentru prima oară Campionatele Europene pe echipe mixte din 2027, competiția urmând să fie găzduită de Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
„Pentru prima dată de la introducerea probei pe echipe mixte în programul olimpic, România va organiza un Campionat European de judo la această categorie, după ce Federația Română de Judo a primit încredințarea oficială din partea Uniunii Europene de Judo pentru ediția din 2027. Competiția va avea loc într-un moment-cheie al ciclului olimpic, când punctele obținute vor influența direct clasamentele mondiale și calificarea la Jocurile Olimpice.
Evenimentul major va avea loc la Cluj-Napoca, în BT Arena, una dintre cele mai moderne săli polivalente din România. În urma întâlnirii delegației Federației Române de Judo cu conducerea Agenției Naționale pentru Sport, aceasta și-a exprimat sprijinul necondiționat pentru susținerea și organizarea competiției, confirmând implicarea autorităților române în desfășurarea acestui proiect de anvergură internațională”, se menționează pe site-ul citat. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0441 secunde