Rugby-ul constănțean este în doliu. A murit Constantin Mușat!

378
1
Rugby-ul constănțean este în doliu.  A murit Constantin Mușat! - rugby-1408030261.jpg

Articole de la același autor

Fostul jucător de rugby Constantin Mușat s-a stins din viață, ieri, după o perioadă petrecută la spital, unde era internat în stare gravă.

Constantin Mușat s-a născut în anul 1950 și o viață întreagă și-a dedicat-o sportului. A fost legitimat la Clubul Sportiv Farul, unde a făcut parte din echipa antrenată de regretatul Mihail Naca. Constănțeanul a fost campion național alături de coechipierii săi de la Farul și campion european împreună cu echipa României.

Conducerea clubului Farul transmite sincere condoleanțe familiei.

"Regretăm trecerea în neființă a lui Titi Mușat. Un rugbist cu care ne-am mândrit și ne mândrim. Era bolnav de mult, iar în ultima perioadă starea lui s-a agravat. Ne pare rău pentru pierderea suferită de către familie. Sincere condoleanțe!"

Cuvinte de profund regret au transmis și Ilie Floroiu, directorul CS Farul, Sorin Bașturea, Elena Frîncu, Vasile Chirondojan, președintele CS Cleopatra, și Marian Nache.

Zilele trecute, în cadrul unei conferințe de presă, Florian Constantin, președintele RCJ Farul, îi transmitea însănătoșire grabnică fostului său coleg, iar acum, cu regret vorbește de Titi Mușat la timpul trecut.

"Am făcut junioratul împreună, la București, iar apoi ne-am reîntâlnit la Farul. Am câștigat împreună titlul de campion și am jucat amândoi la echipa națională. A fost un jucător emblematic pentru rugby-ul constănțean. Este o pierdere foarte mare, iar cuvintele sunt de prisos. Condoleanțe familiei!" a declarat Constantin, pentru "Cuget Liber".

Trupul neînsuflețit este depus la capela Cimitirului Municipal, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă. 

Comentează știrea

Aragorn
15 august 2014
Dumnezeu sa-l odihneasca

Ce jucatori a avut Farul si cum se duc, unul cite unul...Grigore, Bacioiu, "cei 2" Dinu, Caragea...pacat, mare pacat...un OM si un sportiv care a facut cinste Constantei...sincere condoleante familiei.

Articole pe aceeași temă

Joi, 31 Iulie 2014
Stire din Sport : Doliu în lumea fotbalului
Pagina a fost generata in 0.5517 secunde