După ce varianta amicalului cu Franța a picat definitiv, pentru că "les bleus"
îi vor înfrunta pe tricolori atât la EURO 2008, cât și în preliminariile CM 2010, federația română a reușit să perfecteze un alt meci test cu un adversar de calibru pentru fotbaliștii lui Victor Pițurcă.
Conform declarațiilor lui Florin Prunea, directorul Departamentului Relații Internaționale al FRF, negocierile cu naționala Rusiei sunt în fază de finalizare, meciul urmând a avea loc, pe 26 martie 2008, în deplasare. "În mare parte, s-au pus la punct toate detaliile. Nu am renunțat, însă, nici la varianta Suedia, pentru
că ne dorim un joc cu scandinavii la finele lunii mai", a explicat Prunea.
Altfel, naționala Româ-niei, care va evolua la EURO 2008 în Grupa C, alături de Olanda, Italia și Franța, va fi cazată la hotelul Santispark din St. Gallen, iar antrenamentele vor fi efec-tuate la Espenmoos, în aceeași localitate elvețiană.