Portarul naționalei de handbal feminin a României, Luminița Huțupan Dinu, a declarat, după victoria de la Trofeul Carpați, că tricolorele și-au dorit să câștige pentru public, iar la Campionatul European din Macedonia
(2-14 decembrie), speră să repete performanța.
"Ne-am dorit foarte mult să nu dezamăgim acest public minunat, care a fost alături de noi și în momente mai puțin bune din jocul nostru, și să plecăm cu moral de învingătoare la Europene. Mergem în Macedonia să demonstrăm că merităm să participăm la acest campionat și dorim să închidem gura cârcotașilor printr-un rezultat pozitiv. Să dea Dumnezeu să ne cânte imnul și la finalul acestei competiții", a spus Luminița Huțupan Dinu, desemnată cel mai bun portar al Trofeului Carpați.
În drum spre Macedonia, tricolorele vor face o escală în Serbia, unde vor susține, pe 28 și 29 noiembrie, o "dublă" amicală, în compania reprezentativei țării gazdă. La CE 2008, România este repartizată în Grupa A, alături de Franța, Ungaria și Danemarca.
"La Euro, forța noastră va fi apărarea și vom vedea ce formule vom găsi în atac. Mizez pe apărare. Echipa noastră este instabilă psihic, dar cu toate acestea, atmosfera la lot este foarte bună", a explicat selecționerul Radu Voina.