Portarul Dani Vasile, de la HC Dobrogea Sud:

„Să luăm titlul? Pe zi ce trece, vedem că obiectivul este realizabil!”

185
„Să luăm titlul? Pe zi ce trece, vedem că obiectivul este realizabil!” - 11-1642595384.jpg

Articole de la același autor

Portarul Dani Vasile a ocupat primul loc în topul celor mai buni jucători de la HC Dobrogea Sud din 2021, alcătuit de suporteri. „Înger păzitor” pentru echipa constănţeană în multe meciuri din acest sezon, Vasile a pus umărul la victoriile importante şi promite să o facă în continuare.

„Orice premiu individual te onorează, iar când alegerea este făcută de suporteri, onoarea e cu atât mai mare. Dar, cu adevărat, contează premiile primite alături de echipă, ca şi colectiv. Mă motivează să trag mai tare la antrenamente şi să încerc să fiu la nivelul anului trecut, chiar dacă vor mai fi pase proaste sau meciuri mai puţin bune. Premiul este, cumva, al tuturor. Fiecare jucător are o părticică din acest premiu”, a declarat, pentru site-ul oficial al clubului, Daniel Vasile.

Goal-keeper-ul se pregăteşte alături de coechipieri pentru seria „de foc” din primele etape ale anului, care ar putea decide configuraţia finală a clasamentului în sezonul actual. Echipa antrenată de George Buricea va juca, pe 31 ianuarie, la Sala Sporturilor, cu Potaissa Turda, iar în februarie, le va întâlni pe Steaua, în deplasare, Dinamo, acasă, şi Minaur, în deplasare.

„Este greu, mai ales că nu vom avea un meci mai accesibil între aceste jocuri foarte tari. Va fi o încărcătură mare, dar suntem motivaţi să reuşim ceva frumos împreună. Se vede şi la antrenamente, ştim pentru ce ne pregătim. Să luăm titlul? Pe zi ce trece, vedem că este realizabil.

Prima dată am văzut-o în Supercupă, apoi în parcursul nostru foarte bun din campionat. Iar Dinamo se mai şi încurcă, ceea ce ne dă un plus de încredere, mai ales că meciul din retur va fi acasă. Cu atât mai mult, va fi un imbold pentru noi. Şi poate fi un factor decisiv”, a mai spus handbalistul.

Dani Vasile visează să joace cu naţionala României la un turneu final, Europene sau Mondiale. Iar selecţionerul Xavier Pascual i-a acordat credit, astfel că a devenit unul dintre portarii naţionalei tricolore. La 25 de ani neîmpliniţi, are viitorul înainte. Un viitor care s-a clădit la Constanţa, unde a ajuns încă de la înfiinţarea clubului.

„L-am adus acum şase ani la Constanţa, pentru că am văzut ceva în el. A fost foarte serios şi muncitor, a crescut de la an la an şi iată că a ajuns să joace titular şi să o facă foarte bine. A stat în umbra altor portari buni care au fost la Constanţa, a învăţat de la ei, iar acum a venit vremea lui. Presiunea postului de titular l-a ambiţionat. Ştiam că îşi doreşte foarte mult să joace, au fost momente în care a vrut să plece pentru a juca mai mult decât la Constanţa. Am hotărât să îi dăm credit, am făcut un lucru extraordinar de bun şi pentru noi, ca echipă, şi pentru el. Nu putem decât să ne bucurăm pentru evoluţiile lui foarte bune”, a declarat preşedintele HC Dobrogea Sud, Ionuţ Stănescu.

Foto: Facebook / HC Dobrogea Sud / Sporturescu

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4135 secunde